Gândindu-mă la care au fost lecturile mele preferate pe 2017, m-am bucurat să văd că au fost atât de multe, încât mi-a fost greu să aleg. Ce-i drept, am dat şi chix de multe ori cu alegerile mele, de asta am şi scris articolul cu Topul ruşinii pe 2017, dar am păstrat ce-i mai bun pentru la sfârşit, să încheiem anul frumos, şi să vă inspir poate pentru lista de lecturi pe 2018.

1. Elizabeth Gilbert  – Lecţii de magie

Culmea, ca şi anul trecut, cartea mea preferată non-ficţiune pe acest an a fost fix prima carte citită pe 2017 . Aş spune că a fost cartea mea preferată în general, dar apoi îmi amintesc de Elena Ferrante şi Tetralogia Napolitană, deci greu de zis.

Lecţii de magie este un ghid despre cum să îţi cultivi creativitatea, aplicabil în mai multe domenii, de la cum să scrii o poveste bună, până la cum să creezi un desert revoluţionar, de exemplu, că tot de creativitate ţine. Nu mă împac bine cu cărţile de self-help, dar Lecţii de magie mi s-a părut extrem de utilă, a mişcat ceva în mine.

2. Elena Ferrante – Tetralogia Napolitană

De departe cartea mea preferată ficţiune pe acest an .

Nu degeaba romanul Elenei Ferrante este considerat o capodoperă : nu doar dialogurile, ci şi descrierile au o forţă a exprimării combinată minunat cu o minuţioziatate a detaliilor, născând tablouri memorabile pentru cititor . Dacă mă întrebaţi pe mine, ar trebui să fie lectură obligatorie în şcoli, deoarece explorează atâtea aspecte, atâtea teme, şi poate fi citită într-o mulţime de chei.

Găsiţi recenzia aici.

3. Khaled Hosseini – Și munții au ecou

Orice citesc de Khaled Hosseini ajunge în topul preferinţelor mele. Khaled Hosseini este  primul romancier afgan care transpune în ficțiune cultura lui natală cititorilor occidentali , contopind lupta personală a oamenilor obișnuiți cu istoria unei țări devastată din punct de vedere politic.

Romanul Și Munții au ecou este considerat a fi cel mai complex  din cariera sa – sărind de la un personaj la altul, de la un deceniu la altul, de la o țară la alta, toate împletindu-se cu o emoție puternică, capabilă de a transporta cititorul în timp și spațiu. Hosseini încorporează în paginile cărții sale o jumătate de secol, călătorind de la 1952 până în prezent, și înapoi.

M-am păstrat un an să am plăcerea să citesc cartea asta, și am avut de ce. A fost, ca și ,,Splendida cetate a celor o mie de sori “, genul de carte care te consumă, pe care o trăiești în timp ce o citești, al cărei geniu ți se dezvăluie pe măsură ce acțiunea se desfășoară.

Găsiţi recenzia aici.

4. J.K. Rowling – Harry Potter and the cursed child

Deşi sunt un Harry Potter die-hard, a fost prima oară când am început o carte HP fără entuziasmul specific, am scris aici de ce. Şi mă bucur de atâta lucru : mi-a depăşit aşteptările! M-am bucurat să regăsesc geniul lui JK Rowling şi în această carte, să descopăr o poveste bine închegată, cu o acţiune WOW care să mă facă să mă gândesc ,,Cum a putut femeia asta să îşi imagineze aşa ceva ?? E un geniu! “. Moment în care am zâmbit, fix pentru ce vă spuneam şi la recenzia cărţii Şi munţii au ecou : asta înseamnă pentru mine să fii un scriitor bun – atunci când un cititor îţi poate recunoaşte opera imediat, fără să ştie măcar că e scrisă de tine. Mi-am amintit că şi la restul cărţilor HP aveam fix aceleşi gânduri.

5. Sophie Kinsella – My not so perfect life

Iată că anul ăsta şi-a făcut şi o carte chik-lit loc în romanele mele preferate ! Însă stilul lui Sophie Kinsella este inconfundabil : cărţile ei au darul de a-ţi da o stare de bine, fiind amuzante şi inteligente în acelaşi timp. Şi acţiunea, spre deosebire de restul cărţilor chic, nu are nici un clişeu şi nu e predictibilă, autoarea are darul acesta, al povestirii care curge lin, firesc, frumos.

Revin săptămâna viitoare cu restul cărţilor preferate pe 2017!