Carti

Khaled Hosseini – Și munții au ecou

Ce ne faci tu, Khaled Hosseini ?

Tocmai i-am terminat de citit cea de-a treia și ultima carte, Și munții au ecou, și iarăși am senzația aia de rămas prost, după ce ai citit o carte măreață.

Povesteam anul trecut că am citit cel de-al doilea roman al lui , ,,Splendida cetate a celor o mie de sori “, care mi s-a părut de departe cea mai bună carte citită de mine pe 2016, în condițiile în care oricum am citit destule cărți care să îmi placă mult, dar romanele lui au ceva aparte. Așa m-a bulversat ,,Splendida cetate a celor o mie de sori ” încât, știind că mai am doar un roman de citit de el, am zis că mai aștept un an, să știu că mă așteaptă ceva bun.

A trecut un an, m-am luat cu ale mele, și am mai uitat ce mi se părea așa deosebit la romanele lui, în afară de amintirea că îți trezește o emoție puternică…Până m-am apucat de Și munții au ecou. Am început să o citesc, și pe măsură ce citeam, un singur lucru îmi revenea mereu în minte : Băi, dar știe omul ăsta să POVESTEASCĂ ca nimeni altul. Și apoi mi-am amintit, și m-am amuzat : fix asta îmi ziceam și anul trecut! Ăsta e pentru mine semn de geniu literar : atunci când ai o semnătură atât de puternică pe ce scrii, încât un cititor ar putea să îți recunoască opera fără ca măcar să știe că e a ta. Citeam și alte recenzii la cartea lui, și spunea cineva, ,,Omul ăsta a fost făcut să scrie”. Fix ăsta e și sentimentul meu.

Khaled Hosseini este cu siguranță primul romancier afgan care transpune în ficțiune cultura lui natală cititorilor occidentali de Vest, contopind lupta personală a oamenilor obișnuiți cu istoria unei țări devastată din punct de vedere politic.

Familia este una dintre principalele teme din scrierile lui Hosseini, pe care o întâlnim în toate cele trei romane ale sale, lucru argumentat de autor : „În Afghanistan, tu, ca individ, nu reprezinți nimic. Tu ești fiul cuiva, ești un frate, un văr, un unchi. Ești parte din ceva mult mai mare decât tine

and-the-mountains-echoed-khaled-hosseiniCel de-al treilea roman al sau, Și muntii au ecou ,a fost lansat în 2013. Înainte de lansarea acestuia,Hosseini a declarat: Sunt pentru totdeauna atras de familie ca o temă centrală recurentă în scrierile mele. Romanele mele anterioare au spus povești înduioșătoare legate de paternitate și maternitate. Și de data aceasta, noul meu roman este o poveste de familie de mai multe generații, doar că aceasta gravitează în jurul fraților și surorilor și a modurilor în care aceștia iubesc, rănesc, trădează, onoarează și jertfesc unul pentru celălat .

Ar trebui să vă povestesc, bineînțeles, și puțin despre ce-i vorba în roman, dar e greu să fac asta fără să dau spoilere. Însă încerc.

Povestea începe în anii 1950 în Afganistan, avându-i ca protagoniști pe Abdullah și Pari, frați, care sunt despărțiti unul de altul, pe când sunt niște copii. Romanul debutează cu o poveste spusă de tatăl celor doi copii:  În poveste este vorba despre un div, o ființă mitologică gigant, care vine la casa unui om sărac și îi cere să își sacrifice un copil, copilul său preferat, în schimbul vieții întregii familii. După un timp, pe jumătate nebun de durere și de vinovăție, omul pleacă să îl caute pe div pentru a-l ucide. Ajuns la muntele lui, își vede fiul fericit într-un palat, înconjurat de alți copii, fără să își aducă aminte de trecutul lui. Tatăl vrea să își ia băiatul acasă, moment în care divul îl întreabă dacă consideră ca baiatului i-ar fi mai bine acasă sau unde este atunci. Cu inima frântă, omul pleacă. La plecare divul rostește următoarele cuvinte: “Când ai trăit atâta timp cât am trait eu, îți vei da seama că cruzimea și bunăvoința sunt doar nuanțe ale acelaiași culori”, cuvinte care își găsesc ecou de fapt de-a lungul întregului roman, ca și întreaga poveste cu divul, de fapt .

În următorul capitol ne este prezentată mama vitregă a copiilor, Parwana, care a fost îndragostită de același bărbat ca și sora ei geamană. Urmează un capitol despre fratele Parwanei, Nabi, care lucrează ca șofer al unui cuplu bogat în Kabul, și care vine cu ideea  ca Pari să fie vândută spre adopție acestora, pentru a scăpa familia din sărăcie, și și pentru ca fetița să aibă parte de o viață mai bună.

Noutatea romanului, față de primele două, este că de fapt romanul este alcătuit din nouă capitole, fiecare narate de un alt personaj, fiecare o poveste în sine, al cărui singur fir epic care le unește este legătura dintre cei doi frați, deși acest lucru nu este uneori atât de evident. Mărturisesc că mi s-a părut o structură ciudată de carte, pe care nu am mai întâlnit-o niciodată.

Precum ne-a obișnuit și în primele sale două romane, istoria Afganistanului este fundalul acțiunii, însă de data aceasta nu mai ocupă chiar un rol central în roman. Ce mă surprinde tare este luxul de detalii cu care autorul poate descrie sărăcia. Inițial am crezut că sigur provine dintr-o familie foarte nevoiașă, altfel nu avea cum să ofere descrieri atât de detaliate ale sărăciei din Afghanistan. Însă nu, Hosseini provine de fapt dintr-o familie bogată, de diplomați, a locuit doar câțiva ani în Kabul, după care s-a mutat cu familia la Paris și apoi în State. Am aflat apoi însă că autorul este reprezentant al Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, și într-o misiune UNHCR în Afghanistan din 2007, Hosseini s-a deplasat într-un sat izolat din mijlocul deșertului unde a făcut cunoștință cu o familie tradițională de afgani foarte săracă, care l-a inspirat să scrie această carte.

Romanul Și Munții au ecou este considerat a fi cel mai complex roman din cariera sa – sărind de la un personaj la altul, de la un deceniu la altul, de la o țară la alta, toate împletindu-se cu o emoție puternică, capabilă de a transporta cititorul în timp și spațiu. Hosseini încorporează în paginile cărții sale o jumătate de secol, călătorind de la 1952 până în prezent, și înapoi.

M-am păstrat un an să am plăcerea să citesc cartea asta, și am avut de ce. A fost, ca și ,,Splendida cetate a celor o mie de sori “, genul de carte care te consumă, pe care o trăiești în timp ce o citești, al cărei geniu ți se dezvăluie pe măsură ce acțiunea se desfășoară.

Problema e că acum am citit tot de el. Pe când următoarea carte, Khaled Hosseini? Fie-ți milă de fanii tăi!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s