Uncategorized

Top 10 cărţi citite 2016 (II)

Doar atunci când m-am gândit la cărţile din care să îmi aleg un top al favoritelor pe anul ăsta am realizat că, spre deosebire de 2015, de fapt nu am fost atât de ,,harnică” cu cititul precum credeam…Am o pauză mare de tot toată vara dată de lene lipsa de timp şi scuza motivul întemeiat că am avut o nuntă de pregătit!

Săptămâna trecută am scris despre primele 5 cărţi, poţi găsi  postarea aici.

6. Sophia Amoruso – Girlboss

_Girlboss by Sophia Amoruso ReviewCu absolut nici o pretenţie de a fi banala carte de self help de tipul ,, Cum să fii un miliardar în X ani “, Sophia explică modul în care a început afacerea ei- Nasty gal- ca un simplu magazin Ebay pentru haine vintage ,prin exploatarea singurelor două lucruri  care  îi plăceau şi la care se pricepea- fotografie și haine vintage -, astfel încât ea să aibă o sursă de venit în timp ce lucrează de la domiciliu, astfel încât să nu trebuiască să se întâlnească cu nimeni, ea fiind o introvertită. Din acel punct, Sophia explică modul în care a reușit , pentru prima dată, să găsească un sens în ceea ce făcea, cum a început să acorde o atenție la fiecare mic detaliu al afacerii, să fie în permanentă comunicare cu clienții ei, să învețe din succesul și greșelile sale cu magazinul on-line, astfel încât a reușit să-l avanseze la nivelul următor. Și următor. Și următor. Până când a devenit una dintre cele mai bune exemple ale unui antreprenor de succes care a început nu de la zero, ci de undeva de sub zero…

7. Maestra, de L.S. Hilton

maestraJudith este o persoană aparte, pe care nu o poţi asemăna cu nimeni. Cea mai apropiată (cât de cât) referinţă mi s-ar părea Dexter Morgan, din serialul cu acelaşi nume, cu distincţia că măcar Dexter o face cu intenţii bune, în vreme ce ea chiar recunoaşte că o face pur şi simplu pentru a-şi demonstra sieşi că poate (nu spun mai mult, pentru că spoilers ) .

În timpul nopţii este damă de companie la un club din Londra. Însă Judith este cu mult, mult mai mult decât acele gold-diggers pe care le vezi peste tot. Nu îşi dezvăluie niciodată expres scopul de-a lungul cărţii, însă dorinţa ei intrisecă este acea de a face parte din lumea bogată şi rafinată (cu accent pe cel de-al doilea atribut). Întrucât nu are mijloacele financiare de a ajunge acolo, se pregăteşte în schimb permanent pentru acest moment .

Particularitatea romanului este tocmai aceasta, prezentarea universului ,,lumii bune”, a luxomaniei .

8.  Elizabeth Gilbert – Şi am spus da

si-am-spus-da,, Şi am spus da’’ este cel de-al doilea volum autobiografic al autoarei Liz Gilbert, continuarea lui ,,Mănâncă, roagă-te, iubeşte”, ecranizat cu Julia Roberts în rolul principal.

Mi s-a părut o carte perfectă pentru momentul acesta din viaţa mea, de proaspăt căsătorită : o analiză amănunţită asupra instituţiei căsătoriei, făcută de autoare în încercarea sa de a se împăca în cele din urmă cu ideea căsătoriei.

Mie mi-a plăcut cartea, însă îmi dau seama că are un public limitat : daca nu eşti căsătorit şi nu te interesează subiectul nici cât negru sub unghie, nu are nici un sens să citeşti ,,Şi am spus da’’.

9. Alain de Botton – Sex, shopping şi un roman

15356007_1488773631140556_283995550_n

Deşi pe alocuri plictisitoare, şi un roman care se vrea a fi puţin prea erudit pentru gusturile mele, a pus problema minţii îndrăgostite, a felului cum funcţionează aceasta, într-un mod suficient de interesant încât să îmi rămână în minte.

Alain de Botton realizează această analiză prin intermediul cuplului format din Alice şi Eric, în Londra anilor 90.

Are foarte multe pasaje interesante, dacă ai răbdarea să o duci până la capăt.

 

10. Ian McEwan – Legea copiilor

15356976_1488870441130875_1511444844_nFiona Maye este judecătoare la High Court of Justice, secţia pentru cazurile de familie. Este cunoscută ca fiind o femeie inteligentă şi obiectivă, însă succesul profesional îi e umbrit de probleme din căsnicie.  Aceste detalii compun împrejurarile în care este chemată să judece un caz urgent: Adam, un adolescent de şaptesprezece ani, refuză tratamentul care i-ar putea salva viata, dar care contravine credintelor lui religioase: nu poate accepta sângele altei persoane, fiind sânge impur. Părinţii, la fel de evlavioşi, sunt de aceiaşi părere . Timpul se scurge. Oare tribunalul laic ar trebui sa ignore devoţiunea sinceră a baiatului? Ca să ia o decizie, Fiona îl vizitează pe Adam la spital – o intilnire care nu decurge chiar cum şi-ar fi imaginat…

 

Acestea fiind spuse, declar închis sezonul lecturilor pe 2016, şi sunt deschisă la recomandări pentru 2017! Îmi puteţi lăsa mai jos lista voastră de cărţi preferate pentru puţină inspiraţie.

 

 

 

 

Advertisements

One thought on “Top 10 cărţi citite 2016 (II)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s