Deși m-am mobilizat mai greu să scriu articolul despre tradiționalul top ficțiune pe anul ce tocmai a trecut, asta nu înseamnă că nu m-am mobilizat cu cititul 🙂 Din contră, am citit atâtea romane bune, că mi-a fost tare greu să aleg doar 10. Dar, tocmai din acest motiv, vă rog să mă credeți că merită timpul vostru următoarele titluri :

1. Muriel Barbery – Eleganța ariciului

Cartea, a cărei acțiune are loc la Paris, este scrisă din perspectiva celor două eroine  – Renée Michel – o portăreasă de 54 de ani la o clădire în care locuiesc doar oameni bogaţi, şi Paloma Josse – o elevă de 12 ani care locuieşte în aceeaşi clădire.

Amândouă au în comun mult mai mult decât cred, fiind firi nesociabile, care încearcă să-şi ascundă inteligenţa din diferite motive, pasionate de citit şi de o analiză a lumii în care trăiesc . Cele două ajung însă să interacționeze, și să se descopere, datorită unei serii de întâmplări care tulbură monotonia din bloc.

Va suna pretențios ce spun, însă este cea mai elegant scrisă carte pe care am citit-o până acum. Un roman cu tentă filosofică, care, dacă ai răbdare cu el, te va cuceri numai prin frumusețea frazelor, și măiestria scrisului.

2. Parinoush Saniee – Tatăl celuilalt copil

Așa mă săturasem să văd recomandată ,, Tatăl celuilalt copil ” pe toate grupurile de parenting, încât am cedat și am citit-o. Însă a meritat cu prisosință, și cu siguranță nu este genul de roman care să rezoneze doar cu cei care sunt părinți, poate avea ecou în orice cititor.

Protagonistul celui de-al doilea roman al scriitoarei iraniene Parinoush Saniee este Shahab, un copil aparent cu probleme. Refuză să vorbească, se poartă ciudat, este închis în el și are o viață interioară bogată . Shahab e altfel și contrazice așteptările părinților lui, în special ale tatălui. Întrucât Shabab nu vorbește, tatăl său îi arată o răceală din ce în ce mai mare, și favorizează fățiș pe fratele și sora sa, care sunt copii ,, normali ” , inteligenți.

Romanul prezintă excelent modul în care atitudinea părinților modelează comportamentul și psihicul copilului. Prezintă întâmplările mai întâi din perspectiva mamei lui Shabab, care nu înțelege niște gesturi aparent răuvoitoare și pline de cruzime ale fiului său, și apoi din punctul de vedere al copilului, când cititorul va înțelege exact de ce Shabab ajunge să facă ceea ce face, și să empatizeze cu el. La o scară mai mare, ne face pe noi, ca cititor, să înțelegem mai bine că nu ar trebui să judecăm pe nimeni, deoarece punctul fiecăruia de vedere poate fi validat, depinde prin prisma cui privim realitatea celor întâmplate.

3. Camelia Cavadia – Măștile fricii

,, Măștile fricii ” este unul din cele mai tulburătoare romane pe care le-am citit vreodată. Nu sunt vreo sensibilă atunci când vine vorba de cărți, nu sunt genul pe care să îl găsești plângând de cât a empatizat cu personajele, și cu toate astea, am citit toată cartea de față cu un nod în gât.

Romanul are un început curajos – ,, Ziua în care a murit tatăl meu a fost cea mai fericită zi din viața mea ” , și continuă în aceeași notă până la final. Vocea narativă este a Emei, fiica unui tată care i-a abuzat violent toată copilăria pe ea și pe frații ei, David și Sofia, iar romanul descrie extrem de bine felul în care comportamentul tatălui și-a pus amprenta definitiv asupra copiilor, fiecare dintre ei nereușind să ducă o viață de adult funcțional, într-un final.

Mi-a fost greu să citesc acest roman, în condițiile în care nu mă regăsesc deloc în nici unul din personaje, eu având o copilărie liniștită și frumoasă, așa că nu vreau să mă gândesc cum este lectura pentru cineva care să aibă și experiențe legate de violență …Însă este un roman atât de realist și de bine scris, că nu pot decât să îl recomand.

4. Iulian Bocai – Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu

Rămân în zona autorilor români, de data aceasta cu un roman mai vesel, câștigător al Concursului de debut al Editurii Polirom pe anul 2018.

O descriere bună a romanului am găsit-o pe site-ul Scena 9, la Mihai Iovănel : ,, Romanul lui Bocai e un bildungsroman (mă rog, o bildungsnovella, cum specifică pagina de gardă), doar că este de un realism crunt, nefiind atins nici de fantasticul à la Cărtărescu, nici contaminat de tehnici postmoderne. Desigur, are o evidentă componentă meta-, o ironie implicită care vine din asortarea unei voci narative „înalte”, ca de teleenciclopedie, la un material uman umil – primii ani din viața lui Priță Barsacu, odrasla unei familii sărace și destrămate pe la toate colțurile care trăiește într-un sat de lângă o hidrocentrală aflată pe malul Oltului. Cu ce e umplută această viață se poate ghici măcar parțial: abuzuri fizice și mentale acasă și la școală, pauperitate lucie, mediu domestic multilateral toxic – tată alcoolic, mamă alienată, frate infractor, alt frate brutar. Nota bene: în contextul social al cărții, a fi brutar e chiar mai rău decât a fi brutal, întrucât brutăria e prea feminină, pe când brutalitatea semnalizează masculinitatea. (…)

Explorând (și nu exploatând) o lume plină de umanitate, dar lipsită de șansă, de orice șansă, Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu este o poveste tristă, deși pe alocuri pare veselă, iar cei care descifrează trimiterea din titlu la o povestire de Hemingway vor înțelege cu anticipație ce pregătește sfârșitul novellei, cu un cinism demn de Martin cel Avid al lui William Golding. „Mă simt obligat să-i previn pe cititorii acestei povestiri că riscă să fie pe fond afectați emoțional”, avertizează Mircea Martin pe coperta a patra. Subscriu la acest trigger warning. ”

5. Anca Vieru – Spulberatic

Anca Vieru este un autor român contemporan prea puțin cunoscut, pentru cât talent are. ,, Spulberatic ” este primul ei roman, un roman migălos construit, cu mai multe planuri narative care în final converg, având ca subiect o dispariție misterioasă a unui personaj intrigant din România, pe vremea comunismului. Însă nu subiectul în sine este cel care atrage, ci modul în care autoarea pune în pagină povestea, având un talent înnăscut de scriitor.

6. Eric-Emmanuel Schmitt – Răzbunarea iertării

Dacă vă plac nuvelele, vi-l recomand pe Eric-Emmanuel Schmitt .

Dacă nu vă plac nuvelele, vi-l recomand pe Eric-Emmanuel Schmitt . Sunt șanse mari să înceapă să vă placă, deoarece puțini autori stăpânesc acest gen literar cum o face scriitorul franco-belgian. M-a cucerit din nou, dacă mai era nevoie, cu cel mai nou volum al său de nuvele, ,, Răzbunarea iertării ” .

7. Ayse Kulin – Ultimul tren spre Istanbul

,, Ultimul tren spre Istanbul  ” este, din păcate, singurul roman tradus în limba română al scriitoarei de origine turcă Ayse Kulin, o autoare foarte populară în țara sa . Dacă vă plac scrierile care au ca temă Holocaustul ( cum sunt eu) , romanul de față pică la fix. Are o acțiune alertă, personaje complexe, și o poveste care curge frumos.

Selva, fiica unui conducător otoman, pleacă la Paris să înceapă o noua viata cu Rafael, sotul ei, fiul aratos al unui medic evreu. Numai ca Franta e invadata de nazisti.
In timp, cei doi indragostiti aflati in exil descopera ca nimic – nici razboiul, nici politica si nici macar religia – nu poate desface legaturile de familie. Impreuna strabat un continent macinat de conflicte, suspiciuni si violente. In cautarea libertatii, risca tot.

De la Ankara la Paris, Cairo si Berlin, ,, Ultimul tren spre Istanbul  ” este o cuceritoare poveste de dragoste si o lectie despre cum sa-ti urmezi propriul drum.

8. Elizabeth Gilbert – Orașul fetelor

Elizabeth Gilbert se întoarce la ficțiune cu o poveste de dragoste aparte, pe fundalul lumii teatrului newyorkez din anii ’40.

Spusă intr-un ritm alert, din perspectiva unei femei mai în vârstă care priveste in urma la propria tinerete cu un amestec de bucurie si regret, Orasul fetelor exploreaza teme ca sexualitatea si promiscuitatea feminina, dar si idiosincraziile iubirii adevarate.In 1940, Vivian Morris are 19 ani si tocmai a fost data afara de la Vassar College dupa o evolutie dezamagitoare in primul an. Parintii, oameni cu stare, o trimit in Manhattan sa locuiasca cu matusa ei, care detine Lily Playhouse – un teatru de variete in centrul insulei. Acolo, Vivian face cunostinta cu un intreg univers de personaje neconventionale si carismatice – animatoare mereu puse pe distractie, un actor sexy, o mare doamna a actoriei, un Don Juan scenarist, o administratoare stricta.

Cand Vivian comite o greseala care provoaca un scandal profesional, noua ei viata se rastoarna cu susul in jos, iar consecintele le va intelege de-abia ani si ani mai tarziu. In cele din urma insa, toate acestea o vor face sa vada cu alti ochi genul de viata pe care si-l doreste – si genul de libertate de care are nevoie. Mai mult, experientele tineretii o vor conduce la iubirea vietii ei, o iubire cu totul iesita din comun.

9. Elena Ferrante – Zilele abandonului

Ce mi-a plăcut cel mai mult la ,, Zilele abandonului  ” a fost faptul că autoarea a reușit să descrie atât de convingător căderea psihică în care se afundă treptat protagonista, încât îți dă impresia că ești totuna cu ea.

Candva scriitoare aspiranta, Olga a renuntat la ambitiile ei literare, dedicandu-se casniciei si cresterii copiilor. Cand e parasita de sotul ei, Mario, se refugiaza in propria nefericire si descrie zilele care au urmat plecarii lui ca pe un iad personal. Are treizeci si opt de ani, doi copii si un caine-lup de care trebuie sa aiba grija in continuare, desi i se pare ca viata s-a sfarsit. Treptat, Olga se desprinde dureros de realitate, facand o obsesie din a intelege de ce sotul ei a incetat s-o iubeasca si a lasat-o in urma pentru o femeie mult mai tanara, dupa cincisprezece ani de casnicie.

Furia, ratacirea, dezorientarea, sentimentul de gol, senzatia de sfartecare a familiei si abandonul de sine pun stapanire pe eroina Elenei Ferrante, care, incetul cu incetul, simte ca pierde contactul cu viata reala. In plus, e bantuita de o amintire din copilarie care o aduce in pragul nebuniei – amintirea unei femei care, dupa ce a fost parasita de sot, a hotarat sa-si puna capat zilelor. 

Bestseller in Italia timp de aproape un an, ,, Zilele abandonului  ” descrie incercarea unei femei parasite de a gasi, dupa luni de furie, indoieli, autocompatimire si disperare, o cale de a-si depasi suferinta si de a-si construi o noua viata. 

10. Nicoleta Beraru – Luluţa şi Petrişor sau povestea cuiburilor părăsite

Citesc cu drag autori români, deoarece tot timpul regăsesc în cărțile lor nota aceea de familiaritate dată de un cadru cunoscut, de senzația că îți vorbește unul ,, de-al tău “, și uneori, cum este cazul romanului de față, de tema abordată.

,, Luluţa şi Petrişor sau povestea cuiburilor părăsite “, apărut anul acesta la Editura Libris, tratează un subiect care ne este familiar tuturor din această țară : exodul românilor în străinătate, și ce consecințe are acest lucru nu doar asupra celor plecați, dar și asupra celor rămași în urmă. Este un roman care nu are cum să nu te atingă, deoarce, exact așa cum spune și autoarea, cu toții cunoaștem , mai de aproape sau mai din auzite, cel puțin o familie ,, împărțită “, în care părinții pleacă la muncă, iar copii rămân în țară.

,, Pregatiti-va sa vedeti o Romanie care si-a schimbat ADN-ul, in timpul vietii noastre, odata cu plecarea a milioane de parinti la munca peste hotare. In urma lor raman, intotdeauna, dramele copiilor lasati in tara. Raman, intotdeauna, destinele acelea care sfasie din ADN-ul nostru, al tuturor.  ” , spune Ramona Ursu, jurnalista si scriitoare, în deschiderea cărții, și este, într-adevăr, un subiect dureros pentru noi toți.

***

Acestea sunt titlurile cu care am rămas după 2019. A ieșit un articol lung, pe care mi-a luat mult timp să îl scriu, dar dacă în urma lui vă ,, vin idei “, mă declar mulțumită 😀 Spor la citit!