Calatorii

Ce să faci în Solden, Austria, în afară de ski

Săptămâna trecută v-am vorbit despre Solden prin prisma sa ca destinație de ski, însă un alt aspect care m-a încântat la această regiune din Tirol a fost dat de posibilitățile de petrecere a timpului liber acolo și pentru cei care nu sunt pasionați de ski.

Mărturisesc că, deși schiez, nu sunt vreo mare împătimită a sportului, așa că inițial nu m-a încântat ideea de a-mi păpa o săptămână întreagă de concediu pe ski…Am mers mai mult ca să îi fac pe plac soțului, că și el mă suportă la cumpărături, dragul de el. Însă mă bucur de data asta că m-am înșelat, și că s-a meritat să mergem o săptămână întreagă în Soelden.

În timpul ăsta, eu am schiat 3 zile, o zi am fost la Aqua Dome, la spa, și în rest m-am plimbat prin zonă și am m-am delectat cu bunătățuri locale.

În primul rând, ce poți face chiar în stațiunea Solden :

Se merită, chiar și dacă nu schiezi, să mergi la petrecerile Apres ski din Solden, care încep de obicei la ora 3 PM, sunt mai multe locuri de genul, se găsesc la baza pârtiilor, la șoseaua principală, scrie clar pe ele Apres ski, dar oricum te iei după muzica dată tare 🙂 Oamenii sunt super bine dispuși, și se bea mult spre foarte mult, după posibilități 🙂 Am făcut și eu cu prietenii mei o înregistrare de acolo, de exemplu, dar nu o putem face publică 😀

solden
Solden

Dacă tot ai ajuns în Solden, chiar și dacă nu schiezi, trebuie să faci o plimbare pe munte cu gondola, unde pe măsură ce urci poți admira mai întâi stațiunea Solden de sus (vezi foto sus), și apoi splendoarea muntelui.  Îți poți rezerva o jumătate de zi pentru asta, deoarece va dura puțin  să ajungi de la 1350 m (altitudine Solden) la 3048 m altitudine, punctul maxim unde urcă gondola. Aici se găsește restaurantul Ice q , construcție cu fațadele făcute exclusiv din sticlă, astfel că, în zilele senine, ai o priveliște  asupra muntelui care te lasă fără cuvinte. Eu am avut noroc și am prins o astfel de zi.

Aici a fost filmată și o scenă din ultimul film James Bond – Spectre.

Restaurantul se află de fapt la primul nivel al clădirii, iar Lounge-ul, unde am fost noi, la nivelul superior. Noi am încercat o selecție de Tapas și de deserturi, pe scurt, niște fonfleuri bune.

ice-q
Ice Q restaurant

În afară de asta, la alte restaurante din zone am încercat și un desert tipic tradițional tirolez – Kaiserschmarren– o clatită mai pufoasă și mai grasă ca ale noastre, prăjită în unt pe ambele părti, făcută bucățele, presărată cu zahăr pudră (vezi reteta), și servită cu piure de mere și gem de merișoare.

kaisenschmarren

Kaiserschmarren

 

Am încercat și un Knodel cu sos de vanilie, mac, și gem înăuntru…La fel de bun.

knodel

Nu am ratat niște pastele lor speciale – spaetzle – făcute cu ou, făină, lapte, unt, și prăjite. Și acum mă gândesc la ele.

spaetzl

Poate ați început să vă întrebați ce am făcut și când nu am mâncat ca o purcică.

M-am plimbat de-a lungul văii Ötztal o zi întreagă, și m-aș mai fi putut plimba, îmi place mult să le admir arhitectura tiroleză.

Innsbruck se află cam la o oră și jumătate de mers cu mașina de Solden, noi n-am mai ajuns de data asta, dar l-am vizitat de 2 ori, și m-aș întoarce, poate fi lejer o excursie de o zi.

Iar la final am păstrat ce-i mai bun, și anume Aqua Dome-ul, spa-ul din Längenfeld, de lângă Solden, unde am petrecut o zi.

Aqua dome este un centru termal, cu piscine interioare și exterioare, și cu o secțiune de spa cu peste 10 tipuri diferite de saune.

b_austria_tirol_lngenfeld_hotel_aqua_dome_8277

Temperatura apei din piscine este cam de 35 grade, și particularitatea lui Aqua Dome o reprezintă piscinele la exterior, aranjate sub forma unor cercuri care par că gravitează de-a lungul unui con, unde, apa fiind așa caldă, poți sta în piscină afară și iarna, la niște grade cu minus, fără să îți fie frig deloc, doar relaxându-te privind munții. Piscinele de la exterior au și ele propriile lor particularități, preferata mea a fost cea cu apă sărată și muzică în surdină.

Biletul de intrare pe o zi întreagă este 32 euro, la care se mai adaugă 16 euro dacă  vrei să le încerci și spa-ul. Atenție însă, pentru că la spa este interzis accesul cu costumul de baie, așa că dacă nu te simți confortabil să umbi pe acolo complet dezbrăcat, printre alți oameni dezbrăcați, mai bine stai în banca ta.

aqua-dome

Dacă nu ai o problemă cu nuditatea însă, spa-ul are cel puțin 10 saune diferite, și jacuzzi și piscină cu apă termală la exterior, și, odată ce se lasă întunericul, atât la spa, cât și în zona principală a spa-ului, piscinele încep să aibă jocuri de lumini care dau o atmosferă foarte faină.

Supriza mea la Aqua Dome, spre deosebire de alte aqua parcuri, a fost dată de prețurile bune la mâncare. Au o variantă de all you can eat la 12 euro (se aplică doar la felul principal), la care poți adăuga o multitudine de deserturi, smoothie-uri, etc.

aqua-dome-2

Concluzia?

Deși inițial nu am vrut să vin nici o săptămână aici, m-aș întoarce în Solden nu doar la ski la anul, dar și o săptămână vara, să văd cum arată priveliștea de la Aqua Dome și cu verdeață, și să fac niște drumeții pe munte.

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s