Nu spun vorbe mari când îl tratez ca pe revelația lui 2016 : demult așteptam un serial ca This is us .

Trebuie să recunosc că nu mai văzusem demult un serial bun, pe care să îl recomand, de la Dexter și Breaking Bad, și tot așteptam unul care să se ridice la rankingul celor două în topul meu personal. This is us a reușit să o facă, și culmea, fără a avea absolut nimic în comun cu cele două.

This is us este un serial care nu se aseamănă cu nimic din ce există în prezent pe ecranul mic, în primul rând prin tema dată : creșterea copiilor (încerc să îi găsesc un echivalent lui ,,parenthood”, din engleză, care descrie mult mai bine tema showului), relația dintre părinți și copii, și cum felul în care părinții ne cresc are ramificații asupra noastră ca indivizi pe care le vom vedea cu prisosință mai târziu.

Serialul începe prin a ne prezenta viețile unor personaje, a căror legătură aparent nu este decât faptul că împart aceiași zi de naștere.

Primii prezentați sunt Jack și Rebecca, iar actorii care îi interpretează au fost din start o supriză plăcută pentru mine : Milo Ventimiglia, care l-a interpretat și pe Jess în alt serial care mi-a plăcut la nebunie, Gilmore Girls, și Mandy Moore, de care nu mai auzisem nimic de când cu filmul A walk to remember, film pe care l-am văzut, cred, de 10 ori în adolescență, în condițiile în care eu nu prea revăd nici măcar a doua oară un film.

Cei doi formează un cuplu, iar Rebecca este însărcinată cu tripleți. Aceasta naște chiar de ziua soțului ei, însă doar doi copii supraviețuiesc.

Kate (Chrissy Metz) este o femeie obeză, a cărei greutate a devenit povara vieții ei. Totul se învârte în jurul dorinței ei de a scăpa de greutatea în exces, preocupare care pare să îi ocupe tot timpul și gândurile.

Kevin (Justin Hartley….oh, la, laaa ! ) este un actor într-o comedie ușurică, superficială, care se bucură de un oarecare succes. Deși pare el însuși fix tiparul actorului frumușel, dar superficial, ne dovedește că nu e așa, atunci când decide că vrea să facă ceva mai mult cu viața lui, decât să facă parte dintr-un show gândit pentru mase, fără substanță, de categoria B.

Randall (Sterling K. Brown) pare să aibă cea mai liniștită viață dintre personaje : se bucură de cariera pe care și-a dorit-o, are succes, siguranță materială, și o familie exemplară. Însă ziua lui îl face să se confrunte cu niște demoni vechi, legați de faptul că acesta a fost de fapt adoptat, și nu și-a cunoscut niciodată părinții naturali.

La finalul primului episod devine clar cum viețile acestor personaje sunt împletite în mod ingenios, tot episodul fiind un puzzle care este rezolvat la final, și care aduce aminte un pic de începutul serialului Modern family.

This is us însă este o dramă, și încă una bine scrisă, cu o profunzime mai rară, față de producțiile obișnuite ale americanilor, și cu inserții de umor excelent, care m-au făcut să râd fix înainte să plâng, și invers.

Serialul a reușit să mă emoționeze încă de la primul episod, și să atingă ceva în mine la fiecare episod, fără excepție. M-a făcut să plâng, fără a avea neapărat scene triste, ci pentru că reușește să ajungă la tine, și să rămână cu tine, cum nici un alt serial nu a mai făcut-o până acum, cel puțin în cazul meu.

Aveți aici trailerul, dacă vă spune ceva, eu zic să-i dați o șansă :

https://www.youtube.com/watch?v=hljQfJLQmaI

Aștept impresii!