Ca-n fiecare an, îmi place să adun laolaltă cărțile care mi-au plăcut cel mai mult. Fac asta atât pentru mine, cât și în ideea că poate vă ispitesc acum, în prag de vacanță, cu ceva de pe lista mea. Mă credeți pe cuvânt că merită cărțile de mai jos ? 🙂

Arhitectul parizian, de Charles Belfoure

Deși ordinea cărților din topul meu este una aleatorie, am să încep totuși cu cartea mea preferată de ficțiune din acest an. Romanul de debut al lui Charles Belfoure, de meserie de fapt arhitect, este o poveste despre omenie, și cum poate apărea aceasta atunci când te aștepți mai puțin. Acțiunea este plasată în Parisul anului 1942, aflat sub ocupație nazistă, unde personajul principal, Lucien, de meserie  – ați ghicit! – arhitect, proiectează ascunzători pentru evrei. Deși inițial este reticent în a-i ajuta, și face acest lucru numai pentru bani, lucrurile se schimbă pentru el atunci când o familie din ascunzătorile sale este descoperită.

Contraste, de Maria Metco

Un alt roman de debut care a fost una din surprizele plăcute ale acestui an, al unei autoare care este de profesie juristă. Cu atât mai mult am admirat eleganța în limbaj cu care este prezentată povestea de dragoste dintre personajele principale, Șerban și Vali. Însă a reduce acțiunea romanului la o poveste de dragoste ar fi simplist, relația celor doi fiind doar punctul de plecare pentru o punere în scenă a unor destine contemporane, pe fundalul unei Românii actuale, mai precis, la Brașov. De multe ori autoarea se folosește de vocile personajelor sale pentru a face o radiografie a țării noastre, una realistă, tristă, însă care ne este prea familiară, din păcate. Romanul tratează subiecte precum maternitatea, căsnicia, copilăria, identitatea, reușind să te captiveze cu o poveste care parcă curge de la sine.

Recunosc că a fost surpriza anului pentru mine, nu știam ce pierd dacă nu o citeam, așa că nu pot decât să o recomand! ( O puteți găsi aici , de exemplu. )

Adolf H. Doua vieți, de Eric Emmanuel Schmidt

Trebuie să recunosc din capul locului : am o mare slăbiciune pentru scrierile care au ca temă Holocaustul, fie că sunt ficțiune sau non-ficțiune. Partea interesantă a acestui roman este că le îmbină pe amândouă! Este vorba de fapt de două portrete, unul plecând de la biografia reală a lui Adolf Hitler, iar celălalt fiind imaginat. Cele două portrete au în comun doar punctul de plecare : momentul când liderul nazist a fost respins de la Academia de Arte din Viena, povestirea ficțională punând o întrebare îndrăzneață : cum ar fi arătat viața unuia din cei mai mari criminali din istorie, și implicit cum ar fi arătat Europa secolului XX, dacă acesta ar fi fost acceptat ca student la pictură ?

Barbatul care n-a mai sunat, de Rosie Walsh

Un roman de dat ca exemplu pentru construcție, și mai ales pentru modul abil în care autoarea reușește să ducă cititorul pe piste false. Intriga este simplă : doi oameni care se întâlnesc întâmplător și petrec împreună o săptămână de vis. După, însă, el încetează să mai sune, să mai scrie, să mai trimită vești, iar ea, aproape moartă de îngrijorare, începe o cursă nebună pentru a înțelege motivele dispariției bărbatului de care s-a îndrăgostit fără speranță. Însă, de fiecare dată când îmi spuneam că OK, acțiunea devine previzibilă, ceva total neașteptat se întâmpla. Una peste alta, nota 10 pentru construcția romanului!

Cum să oprești timpul, de Matt Haig

Tom Hazard are un secret periculos. Poate ca arata ca un barbat de 41 de ani, dar din cauza unei boli extrem de rare, traieste de cateva secole. Din Anglia elisabetana pana la Parisul din epoca jazz-ului, de la New York si pana la insulele din Oceanul Pacific, Tom a vazut destule si acum nu-si doreste decat o viata normala.

Fiindca trebuie sa isi schimbe mereu identitatea ca sa ramana in viata, acum are acoperirea perfecta: este profesor de istorie la o scoala din Londra. Aici ii poate invata pe copii despre razboaie si vanatori de vrajitoare de parca nu le-ar fi fost martor. Poate incerca sa imblanzeasca trecutul, care il ajunge tot mai repede din urma. Singurul lucru pe care nu trebuie sa-l faca e sa se indragosteasca.

Cum sa opresti timpul este o poveste nebuneasca si dulce-amara despre cum te poti pierde si regasi, despre iminenta schimbarilor si despre zecile de vieti de care ai nevoie ca sa inveti cum sa traiesti cu adevarat.

Surprise me, de Sophie Kinsella

Ca de obicei, stilul amuzant, plin de vervă al autoarei transpare și în noua ei carte. Protagoniștii sunt un cuplu aparent perfect : se iubesc și se cunosc atât de bine, încât pot chiar să își completeze propozițiile celuilalt. Asta până se decid să adauge un pic de sare și piper relației, și o ia totul la vale…

Felii de lămâie, de Anca Vieru

Fraza cheie pe 2018 pentru mine a fost, se pare : romane de debut ale autorilor care de profesie nu au, aparent, nimic în comun cu scrisul ( în cazul de față, autoarea fiind absolventă de Politehnică ). ,, Felii de lămâie ” m-a luat prin surprindere, este un volum foarte bun și foarte îngrijit de povestiri . Acestea sunt foarte diverse ca tematică – relațiile complicate de familie, de iubire, interpretarea viselor, urmărirea acelorași oameni înainte și după căderea comunismului . Deși este un roman de debut, m-a luat prin surprindere maturitatea stilului, și forța pe care o emană scrisul autoarei. De abia aștept să îi citesc și noul volum, Spulberatic!

Cina, de Herman Koch

Doi frati si sotiile lor se intalnesc intr-o seara frumoasa de vara la un restaurant de lux din Amsterdam. In spatele conversatiei banale si politicoase despre planuri de vacanta, corectitudine politica sau ultimele filme vazute, asteapta nespuse lucruri teribile care-i privesc pe cei doi fii adolescenti ai lor, iar zambetele devin tot mai chinuite cu fiecare nou fel de mancare. Pe masura ce ies la iveala detalii socante din viata secreta a acestor „familii fericite“, mastile civilitatii cad, iar devotamentul fata de cei dragi e impins la limita. Intr-un roman in care naratorul se dovedeste un critic extrem de perspicace al societatii contemporane, Herman Koch tematizeaza situatia dilematica in care sunt pusi parintii atunci cand copiii lor sunt atrasi de magia raului. Ce faci cand afli ca propriul tau copil a comis o crima? Care sunt granitele loialitatii parintilor fata de copii? Oare nu cumva ereditatea e singura responsabila de raul facut de copii? In ce masura iti modeleaza mediul social constiinta?

Coajă de nucă, de Ian McEwan

Noul roman al lui Ian McEwan, Coaja de nuca, lansat simultan in Marea Britanie si SUA la inceputul lunii septembrie 2016, este o poveste clasica despre crima si tradare, relatata din perspectiva unui narator cu o viziune si o voce unice in literatura ultimilor ani – un fetus a carui mama si-a inselat sotul cu fratele acestuia si acum planuieste sa-l otraveasca. Dar un fetus inzestrat cu constiinta, perfect ancorat in actualitatea acuta a atentatelor teroriste din inima Europei, a noului razboi rece dintre Rusia si SUA, a tragediei refugiatilor.

Un thriller psihologic plin de suspans, ,, Coaja de nuca ” este o dovada de virtuozitate literara si, totodata, un omagiu adus lui William Shakespeare la 400 de ani de la moartea acestuia.

Orbi, de Petronela Rotar

După publicarea a două volume de poezii (“Efectul pervers”; “O să mă știi de undeva”) și a două volume de proză scurtă(“Alive”;”Sfîrșitul nopții”), “Orbi” este primul roman al Petronelei Rotar.

Autoarea plasează acțiunea romanului în timpul zilelor noastre. Alexa, protagonista lumii orbilor, este o jurnalistă de succes aflată într-un nou punct de cotitură al vieții ei. După un mariaj de nici zece luni cu Călin, ea se zbate cu disperare să își regăsească liniștea și singurătatea de care odată fugea. Divorțul părea răspunsul optim la problemele sale, tot așa cum, nu demult, căsătoria reprezentase lozul câștigător la loteria fericirii.

Dovedind o bună și profundă cunoaștere a naturii umane, autoarea ne arată că lucrurile sunt mult mai profunde decât par, prezentul fiind de fapt o reluare a suferințelor trăite în copilărie.

***

Revin cât de curând cu un Top 10 non-ficțiune, și sunt deschisă la recomandări pentru 2019 !