Calatorii

Ce să vizitezi în SUA : Coasta de Est – New York – Cascada Niagara – Washington – I

21729771_1893713390646576_1055446193_oDupă ce am văzut Coasta de Vest a Americii anul trecut, pe 2017 dorința cea mai mare în materie de destinații a fost să văd și Coasta de Est. Și pentru că am fost tot doar noi doi, am intitulat vacanța în State Luna de miere 2.0 .

Ca și anul trecut, mi-am notat într-un jurnal toate impresiile de călătorie, tot ce am vizitat, la care adaug aici și multe tips & tricks pentru cum să îți organizezi singur o excursie în SUA. Pentru că nu doar că îți poți face programul cum vrea mușchiu’ tău, dar ieși și mult mai ieftin. Noi am făcut un calcul total al costului excursiei (fără cheltuieli personale), și am constatat că ne-a dus la jumate față de excursiile tipice pe Coasta de Est care se găsesc în oferta agențiilor de turism de la noi.

Ziua 1 (26.08.17) – Viena – New York

Față de anul trecut, zborul de anul ăsta e parfum : zbor direct, de 9 ore, plecare din Viena, nu tu escală, timp pierdut, oboseală și picioare umflate . Am plecat frumos la 10 AM din Viena, și cu diferența de fus, am ajuns la ora 14 la New York. Am luat biletele prin Austrian Airlines, am urmărit mult pe internet înainte să găsim bilete de avion ieftine, însă într-o singură zi am găsit cu 600  de euro de persoană în regim direct. Le-am luat în aceiași zi, și bine am făcut, că a doua zi erau din nou cu 800+ euro.

De data asta n-am stat decât 1.5 ore la coadă la verificarea de pe aeroport (nu sunt ironică, anul trecut a durat 3 ore). Pont : Eu am venit cu ambele pașapoarte : cel vechi, pe numele de fată, cu Viza pentru State, cel pe noul nume, și Certificatul de căsătorie, așa cum îmi spuseseră să fac cei de la Ambasada SUA în România, atunci când i-am sunat să îi întreb dacă e suficientă viza pe fostul nume.

Ca să ajungem la hotel a trebuit să schimbăm 3 mijloace de transport în comun – AirTrain, care te scoate din aeroportul imens, apoi am mers o stație cu trenul, și încă vreo câteva cu metroul. Ne-am luat o cazare în Lower Manhattan, chiar lângă fostele World Trade Center, în ideea de a vizita orașul pe jos. Nu zic că nu a fost o variantă bună, dar acum realizez de ce soțul meu venise inițial cu ideea să luăm o cazare în Middle Manhattan – pentru că ajungi mult mai ușor să vezi principalele atracții din New York, dacă punctul de plecare e centrul orașului, decât dacă pornești din sud.

Am ajuns în jur de 6 PM la hotel, dar era deja 12 noaptea pe ora noastră…N-am mai reușit decât să ne învârtim puțin prin cartier, să mâncăm cina, și efectiv am tras de noi să nu ne culcăm până în ora 8 seara. Să înceapă distracția cu fusul orar!

Ziua 2 (27.08.17) – New York : Chinatown, Little Italy, Lower Manhattan, Statue of Liberty

Așa cum ne și așteptam, ne-am trezit la 6:30 super fresh, și la 7 eram deja pe stradă. Fiind duminică dimineața, am experimentat timp de câteva ore o senzație unică : că suntem singurii în New York! Că doar cine să mai fie pe străzi la 7-8 dimineața, duminica ?

Ne-am propus traseul următor : să începem din punctul aproape cel mai sudic din Lower Manhattan, de la World Trade Center, și să ne îndreptăm pe jos treptat către Middle Manhattan, trecând prin Chinatown și Little Italy.

Lower Manhattan este considerat centrul de afaceri, cultural și guvernamental al New Yorkului, am văzut pe drum spre Chinatown Primăria (City Hall), și imediat după NY City Police Department, loc de unde începe și Brooklin Bridge, pe care vă recomand să vă plimbați, pentru o vedere frumoasă asupra Manhattanului.

21744842_1893713283979920_251944759_o
Chinatown

Din acest punct, imediat cum continui înspre Middle Manhattan, începe Chinatown – practic, un oraș în oraș, unde 80% din oameni sunt asiatici, totul devine dintr-o dată haotic, aglomerat, murdar…E foarte interesant de vizitat Chinatown, pentru mine a fost ceva cu totul nou, și mi-a plăcut ca experiență, dar mi s-ar parea îngrozitor să ai de-a face mai mult de-atât cu cartierul. Am nimerit și în mai multe fresh markets de-ale lor, unele direct în stradă, altele în incinta unor supermarketuri, unde se scria direct în chineză, uneori fără să mai adauge și variana în engleză.

Chinatown se continuă cu Little Italy, alt oraș în oraș, care deja începe să aducă mai mult cu ce știm noi, europenii : este un cartier boem, curățel, plin de pizzerii, gelaterii, locuri unde se vând prosciutto, parmezan și alte produse aduse din Italia. Cartierul se continuă până aproape de New York University, de unde începe și 5th Avenue, care duce înspre Middle Manhattan – Times Square.

21733578_1893713347313247_1471628218_o

Noi am mers în ritmul ăsta până aproape de Times Square, mai bine de jumătate de zi, până s-a făcut timpul să ne întoarcem în cel mai sudic punct al Manhattanului, că aveam programare la ferry-ul care duce spre Statuia Libertății. Pont : fă-ți programare din timp pe statuecruises.com, pentru a putea vizita Statuia Libertății . Știam asta de la soțul meu, că trebuie făcută programare din timp, altfel sunt șanse foarte mari să nu prinzi loc (el așa a pățit data trecută). Noi ne-am făcut programare cu vreo două luni înainte. 

Am luat metroul până în Battery Park – cea mai apropiată stație de metrou de punctul de plecare al ferry-ului care duce spre Statuia Libertății, și a mai durat juma de oră trecerea prin filtrele de securitate și statul la coadă – asta ca să știți să vă luați marjă. Odată îmbarcați, aveți ocazia să faceți niște super poze cu Manhattanul în fundal, cu zgârie-norii, cât și cu Statuia Libertății. Odată ajunși pe Liberty Island, puteți vizita statuia chiar până în vârf, sau puțin mai jos, în funcție de ce tip de bilet ați ales.

21733531_1893713830646532_563836901_o

La baza statuii există, inclus în preț, și un muzeu care explică istoria aducerii Statuii de la francezi până în State, și modul ingenios în care Gustave Eiffel ( da, același care a construit și Turnul din Paris) a construit statuia, bucată cu bucată. Deși nu-i genul meu de muzeu, de data asta mi s-a părut foarte interesant.

21729995_1893713767313205_1080442596_o

După ce am ajuns din nou în Manhattan, am mers pe jos până la hotel, și, oricât aș fi tras de mine, după 15 km de mers pe jos, plus diferența de fus, la 8:30 iar am adormit. Dar hei, era cu jumate de oră în plus față de ziua precedentă!

Revin săptămâna următoare cu partea a doua despre ce să vizitezi la New York.

Advertisements

2 thoughts on “Ce să vizitezi în SUA : Coasta de Est – New York – Cascada Niagara – Washington – I

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s