Calatorii · Carti · Lifestile

Maia Levantini – CU TITLU PROVIZORIU. Romanul unui psihiatru melancolic – Romania, America, Romania

N-aș fi crezut să povestesc despre o carte care să se lege perfect cu Seria de Expat, și chiar și cu secțiunea de Călătorii din blog, însă romanul Maiei Levantini – Cu Titlu Provizoriu – Romanul unui psihiatru melancolic, Romania, America, Romania, apărut la Editura Compania la finalul lui 2017, face exact acest lucru.

M-a convins numai citind câteva rânduri despre carte, atunci când am aflat că este vorba despre un roman cu puternice accente autobiografice, al unui psihiatru român, plecat în State în urmă cu 15 ani, și despre sentimentele pe care le generează încontinuu condiția de expat. 

Romanul a fost peste așteptările mele din acest punct de vedere, constituindu-se într-o analiză exhaustivă și lucidă a rupturii care se produce în tine atunci când locuiești în afara țării : ,, De când ajunsesem în America era un du-te-vino continuu în capul meu. Oamenii se poartă aici aşa. În România făceau altfel. Aici toţi citesc tâmpenii şi sunt mândri de asta. În România ne ruşinam unul pe altul dacă scăpasem vreun autor din canonul clasic. Şoferii conduc aici cu încetinitorul, dar numai până ies pe autostradă, când parcă îi pişcă deodată strechea. În România erau toţi la 220 de cum porneau maşina. Ziarele nu au aici nici o opinie, numai fapte. În România pierdeai urma faptei pentru care se scriau zece opinii. Pâinea are o crustă moale şi scârboasă, în România îţi rupeai dinţii în ea de crustă caldă şi crocantă. Zăpada cade aici într-o dungă, în România se aşeza la nouăzeci de grade fix. Cafeaua. Tele-evangheliştii. Prieteniile făcute greu şi rupte repede în America. Prietenii de o viaţă de acasă. 


Acolo era aşa, aici este pe dincolo, aici sus, acolo jos, aici nord, acolo sud – dihotomii nesfârşite guvernând totul de la mare la mic, o viaţă prinsă în capcana unui fractal carnivor, şi eu când oftând nostalgic la gândul mirosului de fân de la mamaie, când oftând uşurată la gândul frăţiorilor lui Ceaşcă. Atâta energie era absorbită de oglinda asta paralelă, încât o viaţă întreagă putea fi irosită într-un sport mental fără ieşire. Păşind într-o ţară străină, emigrantul timorat de o realitate care a trecut pe lângă imaginația lui ca rapidul pe lângă marfar îşi deschide un joc video personal, pe care îl cară după el prin viaţă ca pe o a patra dimensiune, o dimensiune secretă şi necruţătoare, ataşată fiecărui lucru, fiecărei persoane, fiecărui miros. Cum scap ? Să scap ? “

Deși vorbim despre un roman de debut, mărturisesc că am rămas impresionată de stilul erudit, complex, migălos, cu numeroase referințe culturale, folosit de autoare, care ți-ar da impresia că vorbim despre un scriitor a cărui ocupație de bază a avut legătură măcar tangențial cu domeniul cultural . ,, Cu titlu provizoriu ” este o carte pe care o poți citi și pentru plăcerea poveștii în sine, cât și pentru plasticitatea limbajului folosit : ,, Traiul în România e asemenea unui mariaj à la russe. Bărbatul pe care ţi l-ai luat are fiţe, e leneş, se crede buricul pământului şi victima istoriei, mai dă cu tine de pereţi sau te închide la Jilava, dar, când îţi cântă o romanţă despre ochii tăi negri, îţi dau lacrimile şi îi ierţi orice. Sunt ani în care te uită închisă în casă şi îţi chiorăie maţele marţi şi vineri, dar, când îţi face o tocăniţă, miroase divin, de se sesizează vecinii şi vor şi ei. Ca într-un veritabil mariaj dostoievskian, România te scuipă, te mângâie, te înjură, te adoră, te ignoră – şi tu, ajunsă o epavă geriatrică la nici patruzeci de ani, stai în redută, mergi după România ta ca Sonicika Marmeladovna după Raskolnikov şi aştepţi ca într-o bună zi, asemenea lui Rodion Romanovici, România să-ţi cadă la picioare cerându-şi iertare, iluminare finală. Pfff, cât aştepţi, ai timp să mori!


Pe când America este the ultimate sugar daddy. Adică ? Adică un miliardar self-made, fără tătici şi mămici în spate (America a pus puşca pe babaci în 1789), un miliardar care îţi dă de toate dacă înveţi şi te ţii de regulile jocului, care te păstrează tânără, frumoasă (la nevoie, cu un pic de botox sau doi stropi de silicon), «angajată» în lume (cu updates la fiecare minut despre ce au mai făcut toţi oamenii de care nu-ţi pasă), «conectată» în stânga şi în dreapta până îţi zbârnâie creierii. Facebook. Instagram. Snapchat. Ce mai urmează… Stop-cadru – cât suntem de frumoşi şi fericiţi, eu şi my sugar daddy. Daţi like, popor, cât mai mulţi, că altfel avem dubii – dacă voi nu ne daţi like, oare chiar ne iubim?”

Asistăm la o analiză savuroasă a societății americane, văzută prin filtrul unei românce crescute în perioada comunismului, și a procesului acesteia de a se integra acestei culturi străine : ,, În Pittsburgh, pentru prima dată în viaţă aveam cont în bancă şi bani în cont. Am început să car sacoşe cu mâncare până am umplut frigiderul şi rafturile din bucătărie, pe urmă le-am îngrămădit şi prin dulapurile din dormitor, să nu rămân fără, dacă vine raţionalizarea. La începutul lui septembrie, de Ziua Muncii (că doar statul ăsta capitalist până în măduva oaselor nu o să sărbătorească 1 Mai în acelaşi timp cu socialiştii europeni), Soso, Radu şi pruncii au venit să mă ajute să mobilez apartamentul cel alb, care până atunci rămăsese gol ca un cub din Matrix. Plonjată în altă lume, simţeam că învăţ mult mai mult despre ea dacă nu pun prea multe obiecte în jur. Covoarele, fotoliile, cărţile, televizoarele, toate ar fi atenuat pumnii culturali pe care îi primeam zilnic în America.
Maia LevantiniDe ce spuneau mereu americanii «interesting» când nu-i interesa ceva?
De ce nu erau oameni pe stradă?
De ce era pâinea dulce şi moale ca o budincă?
Unde se ascund intelectualii lor?

De ce porţiile de mâncare la restaurant sunt enorme?
De ce nu trage nimeni chiulul?
Ce e cu gândirea asta «pozitivă»?
De ce aleargă prin parcuri ca apucaţii în timpul liber, fie ploaie, fie vânt?
De ce nu înjură în gura mare când întârzie autobuzul?
Cum de au dinţii aşa de albi şi de aliniaţi?
De ce vin la muncă femei cu copii de două luni?
De ce sunt atât de mulţi graşi şi de ce poartă haine aşa de strâmte?
De ce merg pe stradă cu stacane uriaşe pline cu gheaţă şi sorb mereu din paie de parcă s-ardeshidrata mintenaş?
De ce numesc «cafea» spălătura aia de ciorapi?
Cum pot să asculte până la capăt vreo tâmpenie şi apoi să spună calm şi ferm mă tem că nu sunt de acord cu ce ai spus?

Soso s-a uitat la lista de întrebări şi mi-a zis Îţi trebuie o maşină. America este de neînţeles fără maşină. În România, gluma mea de salariu de rezident din anii nouăzeci îmi ajungea să cumpăr de mâncare două săptămâni, după care trăiam pe spinarea mamei. În America, Soso şi Radu mi-au găsit o Mazda 626 la mâna a doua pe care am luat-o cu banii jos după trei luni de serviciu. M-au învăţat cum să parchez paralel ca să iau examenul de şofer şi au plecat înapoi în zona lor defavorizată. 

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la roman a fost raționalitatea care răzbate tot timpul din text. Autoarea nu se extaziază în fața Țării tuturor posibilităților, nici nu începe să critice România vehement sau să se lanseze în vreo romgleză, din contră, scrie într-o limbă română mai neaoșă decât cei care au locuit toată viața lor în România, cu un stil obiectiv, dar care nu are cum să te lase indiferent . Mi-a tot amintit, pe măsură ce citeam, de impresiile mele despre America, înainte și după ce am vizitat atât Coasta de Est, cât și pe Cea de Vest, concluzia tacită a romanului, că nicăieri nu umblă câini cu covrigi în coadă, reflectând fix și sentimentul meu atât față de State, în special, cât despre condiția de expat, general.

 

Advertisements

One thought on “Maia Levantini – CU TITLU PROVIZORIU. Romanul unui psihiatru melancolic – Romania, America, Romania

  1. „… sau să se lanseze în vreo romgleză”

    Aici cam ai dreptate 🙂
    Romgleza e o pestă. Apare peste tot și n-are leac.
    Dar o să treacă și asta. Ca și franțuzismele, grecismele și turcismele din lunga noastră istorie.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s