Oricine știe că perioada de început la noul loc de muncă este una stresantă, dar puțini o și experimentează, tocmai pentru că, fie că o recunoaștem sau nu, cu toții ne temem de necunoscut, și avem tendința de a rămâne în zona noastră de confort.

Privind retrospectiv însă, mi-am dat seama că este o lună extrem de interesantă ca trăiri, așa că mi-am propus să fac un jurnal al majorității gândurilor care mi-au trecut prin minte, pe săptămâni.

Găsești prima parte a acestei postări aici.

Săptămâna 3  – Punctul de cotitură

Ziua 0 

Luni dimineața la prima oră, aveam teleconferința cu franțujii și team leaderul, și ăla a fost punctul de cotitură. M-am trezit vorbind în franceză cu ei, și m-am relaxat total și am prins curaj când prima lor întrebare după ce m-am prezentat a fost ,,Unde ai învățat să vorbești franceză așa bine?”.

Am început apoi să și chatuiesc cu ei în scris, și mi-am dat seama că ceea ce eu credeam că nu înțeleg în franceză din mailuri și documente erau de fapt noțiuni noi de job, pe care nu aveam cum să le înțeleg oricum. M-am mai relaxat și când am văzut că situațiile pe care nu le înțeleg erau cele care le puneau probleme și colegilor mei, care erau acolo de câțiva ani.

În a treia săptămână, în schimb, am primit cel de-al doilea slap in the face.

Am spus deja că sunt singura străină în echipa lor de slovaci. Ei bine, la 2 săptămâni după mine, a venit o altă fată nouă în echipă, slovacă. Îi cam văzusem eu pe ăștia din echipă că nu prea fac mari eforturi să vorbească în engleză în preajma mea, dar mi-am reamintit că nu e personal, așa sunt ei ca nație. Mă cam deranja totuși când îi vedeam că mare parte din ei nu prea făceau nici un efort cu mine, nu tu ,,Hai la o cafea”, ,,Hai cu noi la masă”, nimic, deși eu sunt prietenoasă cu ei, și am tot făcut eforturi să pornesc discuții. Dar mi s-a umplut paharul când am văzut că, în prima zi la birou a noii fete, i-au zis să vină cu ei la masă, și mie nu mi-au zis.

Băi, ăștia sunt chiar nesimțiti! Când te gândești că am vrut să mă reapuc de cursuri de slovacă, ca să îi înțeleg! Nu mă mai apuc de nici o slovacă. Oricum, NU e personal, știu. (…) Și ce dacă nu e personal? Chiar așa greu le e să vorbească în engleză o jumate de oră, la prânz? Că doar i-am auzit, toți vorbesc bine engleză. Ăia din echipa suedezului vorbesc în engleză! Și la ei e și mai atmosferă așa, râd, glumesc…Ai mei nu prea râd, sunt cam tăcuți așa.(…) Dacă o să lucrez în România într-o echipă cu vreun străin, o să vorbesc NUMAI engleză cu el. Chiar și dacă învață română,  tot engleză o să vorbesc cu el. Ba chiar poate e timpul să mă întorc în țară. Da, chiar așa, începe să sune bine întoarcerea în România. 

Îmi dau seama că au trecut aproape 3 săptămâni și nu mai știu altceva în afară de muncă, sunt prea obosită ca să fac altceva. Încep să mă trezesc, să am măcar gândul de a reveni la programul meu normal.

N-am mai citit de 3 săptămâni. NICI. UN . RÂND. Nu am mai făcut pic de sport. Și trebuie să termin cu mâncatul excesiv pe fond de stres. Nu o să reușesc în veci să slăbesc până la nuntă în ritmul ăsta. O sa fiu o mireasă GRASĂ. O, Doamne, o să fiu o mireasă grasă. Bine că mai am juma’ de an până la nuntă!

Săptămâna 4

Am început să devin operațională și e tare bine. A trecut panica, dar a fost înlocuită cu alt tip de stres – am momente când nu am ce face, pentru că încă depind destul de mult de colegii mei, de ce sarcini îmi dau.

Iar stau degeaba. Să intru pe facebook? Dacă mă văd colegii? Or să zică ,,Uite-o și pe asta, în perioada de probă, cum pierde timpul!” Dar chiar nu am ce face până nu îmi dau colegii ceva. Hai să mai recitesc niște mailuri. Mai dau un click, două, au mai trecut 5 minute. Hai să fiu proactivă….N-am cum să fiu mai proactivă de atât, i-am rugat deja când au timp să îmi mai arate câte ceva, și când îmi pot da ceva, să îmi dea.

Încep însă să fiu mai sigură pe ceea ce fac, înțeleg clar ce am de făcut, și pe zi ce trece devin mai independentă. Dar în cursul acestor zile am 100 de întrebări. Bine că am 2 buddy, să împart întrebările la 2, altfel i-aș zăpăci.

Am reînceput să citesc.

Am reînceput să mă duc la sală.

De săptămâna viitoare reîncep lecțiile de slovacă, după aproape un an.

Hai că trec perioada de probă. E chiar intersant ce fac, și despre companie, numai de bine. În România nu aș avea în veci toate beneficiile de aici, programul așa lejer, lucratul de acasă, tot. Cum aș putea să mă mai întorc eu în țară, la muncă pe rupte, cu aproape zero beneficii, și la salariu pe jumătate? Doar să îmi fac ceva al meu, atât.

Dar mai e până acolo. A trecut o lună, mai am două și trec de perioada de probă. Curaj, găină, că te tai!