Că tot vin Oscarurile peste noi, că tot este favoritul de anul acesta al Premiilor Academiei Americane de Film, am zis să scriu și eu despre cum mi s-a părut. Glumesc, nu din motivele de mai sus vreau să scriu despre La la land, ci pentru că…I freakin’ loved it.
A luat foc internetul de atâtea dezbateri pe tema filmului, însă asupra unui lucru s-au pus toți de acord : e genul de film pe care ori îl iubești, ori îl urăști. Eu m-am plasat, fără drept de apel, în prima categorie.
Filmul în regia lui Damien Chazelle este un musical care îi are în centru pe Mia (interpretată de Emma Stone) și Sebastian (Ryan Gosling). Ea este o actriță aspirantă la Hollywood, el, un pianist îndrăgostit de jazzul de altădată.
Filmul este despre povestea lor de dragoste, despre a-ți urma visurile, și despre ce înseamnă să încerci să îți faci un nume în lumea show bizului. Pe măsură ce povestea lor de dragoste evoluează, cuplul va trebui să facă față provocării în care unul din cei doi ajunge să se bucure de succes, însă renunțând să cânte ceea ce îi place cu adevărat, în vreme ce celălalt trebuie să se împace cu gustul eșecului, în urma a numeroase încercări.
Provocarea cea mai mare pentru cei doi se dovedește a fi însă când rolurile se inversează în materie de succes, moment în care asistăm la realitatea tristă care face oamenii de rând să se întrebe de ce cuplurile de la Hollywood nu reușesc să rămână împreună.
Momentul meu din film preferat este finalul, care ne oferă o ,,realitate alternativă “, un ,,ce-ar fi fost dacă “, pe fundalul melodiei celor doi, melodia care o face pe Mia să se îndrăgostească de Sebastian, atunci când îl aude cântând-o la pian. Este minunată, o am pe repeat de atunci :
https://www.youtube.com/watch?v=gk8C7ZxsJCU
Toată lumea vorbește de film ca fiind un tribut, o scrisoare de dragoste către Hollywood, și așa este, poate că un alt motiv pentru care mi-a plăcut este că îmi aduce aminte de luna mea de miere, despre care am scris aici. Însă mi-a mai plăcut și pentru melodia următoare, dedicată L.A. ului :
https://www.youtube.com/watch?v=GTWqwSNQCcg
Pe scurt : mi-a plăcut povestea filmului, m-a înnebunit muzica, mi-au plăcut actorii, și faptul că pune în prim plan locul unde mi-am petrecut luna de miere nu poate decât să fie un plus pentru mine.
Nu mă dau în vânt după musicaluri (cine se dă?), și mi se pare un risc lăudabil din partea lui Damien Chazelle să iasă la înaintare cu un musical în 2016. Dar a făcut ca Tudor Chirilă la Vocea României, când a pus-o pe Teodora Buciu să cânte operă, pentru prima oară în istoria showului, și un gen muzical prea puțin digerabil pentru publicul mare. Însă știm toți cum s-a terminat asta, cu Teodora câștigând Vocea României.
Sper să fie la fel și cu La la land. Să ia tot!