,,Nu țipi la o floare care nu crește frumos, o uzi.”

,, Dăm copiilor rădăcini pentru ca mai târziu să își poată deschide aripile. “

Îmi amintesc, acum vreo câțiva ani, prima dată când am văzut o abordare altfel în relația cu copilul, care mi s-a părut ,,Wow” . Se întâmpla la cumnata mea, cu fetița ei, atunci când aceasta din urmă începea să țipe, sau să plângă fără motiv. Moment în care cumnata mea, în loc să se enerveze, să ridice și ea tonul sau mai știu eu ce, se lăsa în jos la nivelul fetiței, eventual o lua în brațe, și începea să îi explice ce se întâmplă : ,,Înțeleg că te simți furioasă pentru că X . Este normal. Dar eu sunt aici să te ajut, și te iubesc oricum. ” Moment în care gata, fata se calma. M-am uitat lung atunci. Nu mai văzusem niciodată o așa abordare (nici până în ziua de astăzi nu am mai văzut-o la vreun alt părinte), dar mi se părea genială, și mă întrebam unde a învățat-o. Am aflat acum unde. Fix în cartea de care urmează să vă vorbesc!

,,Părinţi liniştiţi, copii fericiţi “ , de Dr. Laura Markham, psiholog clinician, este una din cele mai cunoscute cărți de parenting, în parte și prin prisma abordării diferite pe care o propune. Cele mai multe cărți pentru părinți se concentrează pe modificarea comportamentului copilului . Acestă carte, în schimb, pune accentul pe cum, pentru a crește copii într-un mod armonios, trebuie în primul rând să ne schimbăm noi, adulții, în primul rând prin a învăța cum să ne reglăm și gestionăm propriile emoții.

Cartea se învârte în jurul a trei idei principale, de ghidaj :

1. Reglarea emoțiilor

Laura Markham pleacă de la idea că parenting nu înseamnă ce face copilul, ci modul în care vom reacționa noi. Mai mult, în mare parte, parentingul nu se întâmplă între părinte și copil, ci în interiorul părintelui. Propria reglare emoțională ne permite să tratăm oamenii din viața noastră, printre care și oamenii mai mici, cu respect, calm și responsabilitate. Doar așa ajung copiii să fie echilibrați emoțional, responsabili și respectuoși.

Adesea, copiii ajung să fie foarte supărați din cauza lipsei lor de experiență, și a imaturității cognitive. Capacitatea noastră de a ne păstra calmul atunci când copiii sunt supărați este ceea ce îi va ajuta să își dezvolte conexiunile neuronale necesare pentru a se liniști.

2. Conectarea

Copiii au nevoie să se simtă profund conectați cu părinții lor, pentru că altfel nu se simt în siguranță, iar mintea nu le poate funcționa pentru a regla emoțiile și a accepta îndrumarea parentală.

Cultivarea unei conectări emoționale cu copilul produce o schimbare reală și de durată. Când această legătură vitală este stabilită, nu mai e nevoie ca părinții să apeleze la cicăleli, amenințări, insistențe, recompense sau chiar pedepse.

      3.  Îndrumare, nu control

Oamenii mai mici se revoltă și ei împotriva forței și controlului, la fel ca oamenii mari. Din fericire, sunt întotdeauna receptivi în fața influenței noastre, atâta vreme cât ne respectă și se simt conectați cu noi. Copiii grozavi se dezvoltă prin îndrumare, gestionarea emoțiilor, a comportamentului și dezvoltarea măiestriei, nu prin control, care aduce obediență de moment.

Autoarea propune în cartea sa nenumărate tehnici pentru a aplica aceste idei, venind în sprijinul părinților cu un ghid util și actual.

Ce nu mi-a plăcut la carte

Am citit cum capcana în care cad majoritatea cărților de parenting, idealizarea excesivă a realității, este greu de evitat. Cartea de față nu face excepție, am avut suficiente momente în care, citind simulări de situații pe care autoarea le vede posibile în realitate, m-am întrebat, ,,Hai, pe bune ?!”.

Vă dau un exemplu. Autoarea vorbește despre situația în care copilul aruncă cu bolul de cereale pe jos. Vă redau continuarea a cum crede ea că ar trebui să ne purtăm ca părinți : ,,Primul pas pe care trebuie să îl faci întotdeauna este către reconectare. Exagerează-ți supărarea : ,,Ce-au pățit cerealele ?!! O, NU! Este îngrozitor! Vino încoace, distrugătorule de cereale ce ești! Vino să îți arăt ce pățesc cei care aruncă cereale pe jos!” Ridică-l în brațe, urcă-l în spatele tău și aleargă așa cu el în jurul camerei. Apoi oprește-te lângă cereale și sărută-l de zece ori pe burtică. ” Ei bine, să îmi arătați mie părintele care fix asta face când copilul aruncă bolul de cereale. Nu degeaba îmi spunea prietena mea, când mi-a recomandat cartea, că teoria ca teoria, dar practica ne omoară.

Al doilea aspect care m-a deranjat la carte a fost observarea câtorva greșeli gramaticale grave, greșeli omenești de altfel în prima instanță, făcute la traducere, dar fix de asta avem editori și corectori ale cărților, care să parcurgă lectura atent înainte de a pleca la tipar, altfel, îi știrbesc din credibilitate, atunci când cititorul observă că este o carte care îi spune ce să facă, dar în care nu se face acordul subiectului cu predicatul.

Și nu în ultimul rând, cel puțin pentru mine, a fost genul de carte greu de citit. Poate pentru că a fost prima carte de acest gen, de parenting, citită, poate și pentru că nu mi s-a părut suficient de antrenantă, ci prea ipotetică . Însă simt că a meritat efortul crescut din partea mea, față de o lectură de-a mea obișnuită, fiind plină de idei noi pentru mine, și oferind o abordare argumentată și cu care am rezonat despre creșterea copiilor.