Vă povesteam în postarea anterioară scurta mea experiență cu piața muncii în România, și cum asta m-a făcut să plec în străinătate, deși nici nu-mi închipuiam să îmi părăsesc țara.

V-am explicat deja cum am ajuns să lucrez la IBM Slovacia în toamna lui 2014. Bineînțeles că nu se pupa cu ceea ce îmi imaginasem pentru mine, dar la momentul respectiv, aveam un amestec de dezamăgire față de sistemul românesc în general, combinat cu entuziasmul că în sfârșit fusesem acceptată la un job serios, și cu adrenalina dată de situația atât de nouă, și neașteptată : locuiam într-o altă țară, ești nebun?!

Bineînțeles că înainte să ne hotărâm să ne mutăm, eu și soțul am căutat cât mai multe informații despre ce înseamnă traiul în Slovacia. Acum, bănuiesc că nu e nici o uimire pentru nimeni dacă spun că primele informații au fost despre salariile mai mari, că doar știm cu toții că salarii mai mici ca ale noastre mai au doar bulgarii, din UE. Așa că nu puteam decât să fiu entuziasmată că am început direct pe un salariu pe care la noi îl obține o persoană cu 3-5 ani de experiență în mediul corporatist (mă refer la poziții non-tehnice, de back office). M-am simțit ușurată că nu a trebuit să îmi toc nervii în vreun call center la început, cum din păcate au fost nevoiți să facă mulți dintre foștii mei colegi, sau să mă angajez la vreo firmuliță de mâna a doua.

Ce m-a uimit însă, în faza când citeam despre piața muncii din Slovacia, a fost faptul că în Bratislava (capitala) , una din patru persoane lucrează de acasă. Am crezut că e o informație greșită, dar nu, imediat am văzut la IBM că toată lumea își lua Home Office, cel puțin o zi pe săptămână. Îmi amintesc, înainte să plec din țară, când auzisem de o singură cunoștiință că are dreptul la o zi de Home Office pe săptămână, la o companie în România. Mi se părea ireal să lucrezi din vârful patului, din pijamale toată ziua dacă asta aveai chef, și să nu mai pierzi timp cu transportul. Însă am înțeles repede că lucratul de acasă e o obișnuință la companiile din Bratislava, ba mai mult, unii te lasă să lucrezi câteva zile pe an și din țara ta (International Home office), a fost și cazul meu la IBM.

Beneficiile nu se opresc aici. Acestea depind, bineînțeles, de la companie la companie, dar senzația mea este că în Slovacia se respectă mult, mult mai mult viața privată a angajatului, și încearcă să se mențină un raport sănătos muncă – viață personală.

Acum eu vă spun doar de cele de care beneficiez eu. După un an jumate la IBM, când a trecut euforia faptului că aveam pur și simplu un job stabil, m-am mutat la Swiss re, o companie elvețiană de reasigurări, a doua din lume . M-am mutat tot pe o poziție non-tehnică, pe limba franceză, tot în back office.

Când am început să îmi caut un alt job decât cel de la IBM, am înțeles că faptul că mi-am găsit primul job atât de repede nu a fost o coincidență : în Bratislava te poți angaja foarte ușor. De ce? Păi gândiți-vă așa : Bratislava are aproape același număr de corporații ca Bucureștiul, doar că are o populație…de 6 ori mai mică. Jumate de milion. Aici ești șomer doar dacă e alegerea ta conștientă, credeți-mă.

Încă un plus al lucratului din Slovacia este că sunt campionii UE în ceea ce privește sărbătorile publice : 14 la număr! Numai să vă dau un exemplu, ei au și 1 și 8 mai libere, anul ăsta eu am reușit să plec într-o excursie de 10 zile, luându-mi de fapt numai 4 zile de concediu, în perioada respectivă (roadtripul din Germania, dacă vă amintiți! ) . Însă numărul de zile de concediu obligatorii este 20, față de 21 în România (depinde însă de la caz la caz și aici, eu am 25). În plus de asta, aici se practică și luatul de Sick days : adică dacă ai o zi când te simți rău/bolnav, îți poți lua liber chiar în dimineața respectivă, sunt separate de concediu. La IBM aveam dreptul la 3 pe an, la Swiss re am nelimitat. Însă tocmai faptul că sunt nelimitate te fac să apreciezi gestul angajatorului și să nu abuzezi de ele (de exemplu, anul ăsta eu mi-am luat două până acum).

Ceea ce apreciez însă cel mai mult, în materie de beneficii aici, este flexibilitatea în program. Nu am o oră clară de început sau sfârșit, ideea e să lucrezi cele 8 ore pe zi, dar nici alea nu sunt chiar obligatorii : obligatoriu este să lucrezi în intervalul de ,,core business hours”, adică între 10-16, dar am colegi care vin la muncă și la 10:30, alții pleacă la 15:30, alții stau la prânz câte două ore, dar lucrează până mai târziu, ideea e că angajatul își face programul după nevoile lui. Iar dacă azi vrei să lucrezi doar alea 6 ore, între 10-16, poți lucra în altă zi în plus. Cu alte cuvinte : nu trebuie să mă rog de nici un șef dacă am o programare la stomatolog, sau ceva de genul, ceea ce reduce stresul automat.

Și știți ce îmi mai reduce stresul? Faptul că, cel puțin la mine la serviciu, avem masă de tenis și play station dacă vrem o pauză, și avem chiar și o ,,Cameră de relaxare” cu paturi, să dormim dacă vrem. Aș fi tentată să spun că ,,în timpul programului”, dar v-am explicat deja că conceptul ăsta nu prea mai înseamnă nimic. Ceea ce e genial!

V-am spus de data trecută că vă voi lăsa pe voi să trageți concluziile. Eu spun doar atât : în România nu mă mai gândesc să mă întorc ca angajat în veci.