Am păstrat o ultimă postare separată, cu partea de concluzii despre America, scrisă pe avionul de întoarcere din Hawaii. Postarea cuprinde și impresiile despre Hawaii, care oricum este stat separat de continent, și, deși parte din SUA, nu are prea multe a face cu America continentală.

Am scris despre ce mi-a plăcut, ce nu mi-a plăcut în America, de ce, în mod neașteptat, am avut un șoc cultural, și care mi s-au părut diferențele cele mai pregnante față de noi, europenii.

………………………………

29.09, în avion Maui- LA.

Apuc să scriu numai din aeroport și avion, pentru că în rest am avut numai zile pline, în care am încercat să profităm de frumusețea insulei cât de mult am putut, să vizităm cât mai mult.

A fost o săptămână chiar ca în paradis în Oahu și Maui, amândoi am fost ca doi copii mici care se mirau întruna, deși o mai ziseseră cu 5 minute în urmă :,,Doamne, cât de frumos e!“

Într-adevăr, așa cum am citit, Maui a fost chiar mai frumoasă decât Oahu, cu parcuri naționale, multe cascade, plaje, golfuri, un vulcan inactiv, și păduri tropicale.

Overall, timp de o săptămână, am stat numai cu șlapi în picioare, costum de baie, complet nemachiată, ghirlande de orhidee la gât, flori în păr, nisip între degete, și sare de mare pe piele.

Am băut apă de cocos direct din nuca de cocos (și, ghici ce, am descoperit că gustul e total diferit de apa de cocos ,,bio “ din comerț), am mâncat mult cocos, ananas, papaya, star-fruit, mango….Și, culmea, cei mai buni burgeri 🙂 )

Bineînțeles că am mai încercat și mâncarea lor tradițional hawaiiană și pe Maui, dar sincer, nu ne-a dat pe spate.

Ce mi-a plăcut cel mai mult (pe lângă peisaje, sper că se înțelege de la sine) a fost eleganța de pe insulă : n-am văzut vreodată măcar un comersant pe plajă să vândă ceva, nici măcar o tarabă în buza plajei, sau măcar pe lângă (trebuia să vii pregătit cu apă sau ceva de mâncare, oriunde te-ai fi dus, și chiar am fost pe o groază de plaje, să putem generaliza), așa cum nu existau deloc șezlonguri pe plaje…nicăieri. Erau plaja, marea, și atât, neatinse de civilizație, ceea ce îți dădea voie să te bucuri de peisajul natural fix așa cum era el. Și fiecare plajă avea parcări gratuite chiar lângă ea, și toalete.

Bine, în afară de parcarea gratuită, nimic nu e gratis pe insula asta…E la fel de scumpă ca Oahu. Orice activitate vroiai să faci (cină + spectacol la Luau, înotat cu delfinii, văzut balene…), costa minim 100 $, iar mâncarea, chiar și cea de la food trucks de pe stradă, costa 15 $ un fel, de persoană. Am mâncat la restaurante de condiție medie în câteva seri, și cina ne-a costat în jur de 50 $.

Apropo de restaurante și nu numai, un lucru de la care am avea de învățat de la americani sunt SERVICIILE : în TOATE restaurantele / hotelurile / food trucks unde am fost până acum, atât în L.A., cât și în Hawaii, am avut parte de servicii imprecabile, de chelneri zâmbitori, foarte atenți cu noi, politicoși, care tot timpul încep cu ,,How are we doing today? “, ne întreabă cel puțin o dată dacă totul e OK, ni se recomandă pe nume, iar la final întotdeauna ne urează o zi bună plus un ,, Hope to see you again at our place “. Poate părea de la sine înțeles că așa ar trebui să fie, dar de câte ori în România (și din păcate și în multe alte țări din Europa, în Slovacia nici nu mai vorbesc…) nu am avut parte de chelneri / recepționeri care fie ne ignoră, fie au grijă să ne arate clar că se consideră cu mult peste jobul / locul respectiv, fie au o atitudine de parcă ar trebui să fii recunoscător pentru simplu fapt că ai onoarea de a mânca / te caza în locul respectiv?

Pe cât îmi place atitudinea oamenilor care lucrează în servicii, pe atât mă deranjează atitudinea … tuturor americanilor, în rest. Trebuie să îi dau din nou dreptate soțului meu (plus că așa am înțeles că funcționează treaba în căsnicii, ,,Ai dreptate “ cică are priză chiar mai mult decât ,,Te iubesc “ 😀 ), nu degeaba s-a născut clișeul că americanii sunt falși și gură – mare …Fix asta a fost și impresia mea despre ei, de când am aterizat în Los Angeles, și până acum.

Aproape toți se poartă de parcă i-ar filma cineva în permanență, sunt atât de nenaturali în mișcări și de exagerați în expresii și manifestări…și sunt gălăgioși și băgători în seamă, cumva toată lumea trebuie să audă ce vorbesc ei.

Din punctul ăsta de vedere, punând în oglindă cultura noastră cu a lor, mi-am dat seama că, deși în servicii și în cultura entertainmentului sunt cei mai tari, le lipsește ceva esențial ce noi, europenii, avem din plin : discreția și eleganța. Nu realizasem deloc lucrul ăsta până să vin în State.

………………………………………………

Acestea fiind spuse, ne-am luat la revedere de la America și i-am promis că revenim, cu tot cu mâncarea ei proastă și oamenii falși…dar trebuie să vedem și coasta de Est. Să fie 2017 anul câștigător?