…Sau cum am ajuns să fiu turistul ăla căruia i se strigă numele în difuzoare în aeroport

Şi culmea – nici măcar nu era vina mea!

Dar s-o luăm cu începutul.

Păţania mea este în felul următor : după ce am zburat de câteva ori cu Austrian Airlines până acum, fără mari incidente, pe ruta Viena – Bucureşti, am decis să îmi iau prin ei şi un bilet dus-întors pentru Viena – Milano, pentru un city-break. Primul zbor era Sâmbătă, 16 iulie, cu plecare la 7 AM din Viena. Fac check-in online vineri, toate bune şi frumoase, iar vineri seară, la ora 19, deci de abia cu 12 ore inainte, primesc mesaj de la ei – ,,Zborul Dvs a fost anulat. Pentru mai multe informatii, sunati la numarul X în intervalul 5 AM – 12 PM.” Cumpărasem deja bilete pentru transportul Bratislava – Viena, iar printre tovarăşii mei de călătorie se mai cumpărase chiar şi un bilet de 100+  euro Milano – Napoli pentru sâmbătă, cu plecare la 11:30, care a fost compromis . Rămân însă Zen şi sun la relaţii clienţi. Dupa 5 minute de aşteptare, îmi răspunde un operator. Îl întreb de ce s-a anulat zborul. Primesc un sec ,,Nu stim”. Mai mult nu am putut obtine de la ei. Îl intreb care-i planul B. Îmi spune ca ne-au mutat deja pe un zbor cu escala la Stuttgart, ca ar dura cu totul vreo 5 ore – in loc de 1h30, cât ar fi fost zborul direct. Le spun că vreau o variantă mai scurtă şi mă pun pe plecare la ora 13 din Viena, cu escală la Munchen, sosire la Milano la ora 16. Adică să ajungem la Milano cu întârziere aproape 8 ore faţă de ora iniţială. Nu că am fi avut de ales! Nu mai vorbesc că primul zbor, Viena-Munchen, a avut întârziere, astfel că era cât pe ce să pierdem zborul de legătură.

Odată ajunse la Milano, încep fetele să se îngrijoreze că dacă ne anulează şi celălalt zbor! La care eu, încrezătoare, le spun să stea liniştite, că n-au cum să ne anuleze AMBELE zboruri. Well, think again.

Marţi la ora 10 AM aveam zborul Milano-Viena. Vine luni, fac iar check-in online, vine seara, văd că nu mai primesc nimic de la ei, stau liniştită. Noaptea, când să mă culc, primesc mesaj. Era 00:30, aşa că iniţial nici nu am vrut să mă mai deranjez din (aproape) somn, dar totuşi m-am uitat să văd ce e. Probabil cine mi-ar fi făcut o poză în momentul ăla ar fi avut de ce faţă râde : ,, Zborul Dvs a fost anulat. Pentru mai multe informatii, sunati la numarul X în intervalul 5 AM – 12 PM.” Stăteam cu telefonul în faţă, şi nu îmi venea să cred că au putut să îmi trimită mesaj la 00:30 pentru zborul meu care pleca în mai puţin de 10 ore! Relaţii clienţi nu mai exista la ora aia ( bineînţeles că amărâta de mine tot am încercat să sun), aşa că cine credeţi că s-a trezit la 5 fix cu scopul nobil de a suna la Relaţii clienţi? Moi.

După ce că mi-au dat peste cap planurile sâmbătă, pentru marţi era chiar problemă, eu alesesem zborul ăla de dimineaţă ca să ajung la prânz acasă şi să lucrez ceva de genul de la 12 la 8 seara, că am program flexibil. Mai aveam o singură zi liberă neplanificată pe 2016 şi, ştiţi, mi-ar fi plăcut şi mie să iau ziua aia cu o zi înainte de nunta mea. Dar Austrian Airlines avea planuri mai măreţe cu mine. La 2 noaptea (!!) primesc mail de ei ca m-au mutat pe o rută cu plecare la 1 PM din Milano, cu escală în Stuttgart (Fi-v-ar Stuttgartul! m%¤#(&#ii ), şi sosire la Viena la 16. Adică PA ultimei mele zile de concediu, sacrificată pe monumentul incompetenţei numit Austrian.

Marţi dimineaţa, 5:00, sun la Austrian. După ce le explic situaţia, le spun (nu îi intreb, le spun) să mă pună pe prima rută directă Milano – Viena, fără escale. Îmi spun că următorul zbor direct e la 8 seara.

Le explic că asta NU e o opţiune, şi să găsească altul. Nu, că nu se poate. Le spun să se gândească mai bine şi probabil tonul cu care le-o spun îi face să înţeleagă că nu scapă aşa uşor, aşa că îmi spun că ar mai fi unul cu plecare la 7:30. Acum, era deja 5 şi ceva, şi aeroportul e la circa 50 km de oraş…În principiu, eu la ora aia ar cam fi trebuit să intru deja în aeroport ca să fie totul ok, ori eu eram în apartament, în pijamale. Le spun că încerc să ajung la cel de 7:30, şi că dacă nu ajung, să nu îi aud că îmi fac figuri că nu mai am dreptul la următorul zbor, că din vina lor am ajuns în situaţia asta. După ce îşi dau acordul şi mă asigură şi că a fost înregistrată convorbirea…Începe showul. În 5 minute ieşeam deja îmbrăcată, cu bagajele, pe uşă, şi cine alerga la 5:20 prin Milano cu bagajul după ea, să prindă primul autobuz către aeroport? Tot subsemnata.

Ajung la autobuz, care pleacă la 5:55, şi face de obicei 45 min – o oră până la aeroport. Inutil să spun că eram la limita absolută cu timpul, şi deşi încercam să stau eu liniştită in autobuz, mă uitam la ceas din 2 în 2 minute. Îmi făcusem eu un calcul că dacă ajung la 6:40, având doar bagaj de mână, ar trebui să pot încă să trec. Ajung la 6:50, şi îmi spun că au închis checkin-ul la 6:45. Din nou, cred că nu atât ce le-am spus, ci modul cum le-am spus-o, cu accent din nou pe ,,E numai vina voastră” şi încheind cu ,,…Aşa că vreau să deschideţi din nou checkin-ul, da, vreau să o faceţi pentru mine, şi nu vă mai uitaţi aşa la mine!” …i-a făcut să deschidă checkin-ul frate! Deci mai contează şi cum pui problema şi cât de sigur eşti pe tine. Mi-au spus că ei îmi dau bilet, deşi oficial s-a închis checkin-ul, dar că din clipa în care iau biletul în mână, devine responsabilitatea mea dacă ajung la imbarcare la timp sau nu. Ei, aici a fost punctul de cotitură. Nu vă gândiţi că nu mă uitasem la cât costă un bilet cumpărat în aceiaşi zi, ce credeţi că făcusem în autobuz, între alea 2 minute când mă uitam la ceas? Dacă nu ajungeam să mă imbarc, trebuia să scot din buzunar 500 euro. Dar am riscat şi am luat biletul. M-am gândit ,,Dă-l în mă-sa de aeroport, cât de mare să fie?” 5 minute mai târziu, alergând cu bagajul după mine şi văzând că poarta A39, unde trebuia să fiu, nu era nici măcar în câmpul meu vizual, mi-am dat seama că da frate, uite fix atât de mare e, de aia era atât de sceptică tanti aia să îmi dea biletul.

Ştii, de fel, eu sunt exact genul ăla de persoană care ajunge în aeroport cu 2 ore înainte de zbor, face procedurile liniştita, se aşează confortabil lângă poarta de îmbarcare, se apucă să citească o revistă, şi se uită cu un pic de enervare la ,,amărâţii ăia” care aleargă prin aeroport, care ,,nu sunt în stare să îşi organizeze timpul nici când au un zbor de prins” . Ei bine, după ziua respectivă, dacă o să mai judec eu vreodată pe cineva…Mă rog, cel puţin nu în aeroport. Am fost exact genul ăla de persoană care aleargă ca descreierata prin aeroport, strigând ,,Sorry! Emergency!,, şi băgându-mă direct în faţa oamenilor la coadă la bagajul de mână. Dar probabil mi se citea disperarea în priviri, că n-a schiţat nimeni un gest!

La 7:15, când majoritatea de abia se trezeşte, eu alergam prin Malpensa, transpirată fleaşcă, gândindu-mă numai cum urmează să scot 500 euro din buzunar, şi blestemând deja momentul când am acceptat să iau biletul acela de avion. Pentru că poate nu eram suficient de stresată, am început să aud şi în difuzoare anunţul ,,Signorina Simeone..bla bla…A39 immediato…” , de două ori chiar. Şi chiar atunci…văd poarta de îmbarcare. Încă cu verde ,,Boarding”. Uraa! Le-am făcut de la maaare depărtare cu mâna, la modul ,,Eeeeu suuuunt!” Mi-au făcut şi ei cu mâna J . Imediat după mine au inchis poarta, m-au uşuit în autobuzul în care mă aşteptau toţi ceilalţi pasageri, şi am plecat. Probabil m-aş fi simţit ca o divă la momentul ăla…dacă nu aş fi fost atât de enervată şi stresată.

Eram hotărâtă să nu las lucrurile aşa, prin urmare voi face o postare viitoare unde voi povesti despre compensaţie.