Nu îmi plac romanele poliţiste/thrillerele. Mereu le-am considerat Cenuşăresele cărţilor, întrucât accentul se pune pe acţiune…şi cam atât. Nu tu profunzime a personajelor, nu tu un stil anume de a prezenta o viziune asupra lumii, nici un sentiment după ce ai terminat cartea cum că te-a îmbogăţit cu ceva. Ori nu înţeleg de ce ai petrece ore întregi doar ca să urmăreşti o desfăşurare a acţiunii şi ca să găseşti răspunsul la întrebarea   ,,Cine e ucigaşul ?”, când ai o ofertă nelimitată de seriale şi filme în sensul ăsta, pe care le şi vezi mult mai repede.

Acestea fiind spuse, îţi poţi închipui, după ce am strâns din dinţi la Agatha Christie şi la poveştile cu Sherlock Holmes, cu ce reticenţă am început Fata din tren.

Dar am zis să mai dau o şansă acestui gen literar. Prea mă săturasem să aud peste tot de ,,revelaţia anului 2015”, ,,thrillerul anului”, şi de cât de tare e cartea. Trebuie să recunosc că a fost o surpriză foarte plăcută, şi mi-a schimbat puţin percepţia asupra genului..

Ce-i drept, este un thriller psihologic, se joacă puţin cu mintea ta, te duce pe toate pistele posibile, te face să te răzgândeşti de atâtea ori încât pierzi numărul, personajele sunt bine conturate şi nimeni nu este ceea ce pare la prima vedere.

Rachel, personajul principal, este tipul modern de anti-eroină, pe care nu ştii dacă să o placi sau nu. Este o alcoolică cronică, fără pic de voinţă, care şi-a pierdut atât soţul, cât şi jobul din cauza băuturii. Este obsedată de fostul soţ, îşi plânge singură de milă, şi se preface în fiecare zi faţă de colega ei de apartament că se duce la muncă, de ruşine, astfel încât ia în continuare trenul în fiecare dimineaţă spre fostul loc de muncă, şi îşi pierde ziua prin oraş, ,,actualizându-şi CV-ul”. De luni de zile. Pe drum, trenul se opreşte mereu la acelaşi semnal, în apropiere de casa unde locuia cu fostul soţ, devenită acum casa acestuia cu noua sa soţie -amanta din timpul căsniciei cu Rachel- şi copilul lor. Încercând să îşi distragă atenţia de la acea casă, Rachel îş mută privirea pe o casă aproape vecină, unde îî observă pe ,,Jess” şi ,,Jason” , aşa cum îi numeşte, un cuplu de proaspăt căsătoriţi, tineri, frumoşi şi care se iubesc, astfel că devine o obişnuinţă pentru Rachel să îi urmărească din tren zi de zi. Până în dimineaţa în care fata din tren o vede pe Jess sărutându-se cu un alt bărbat decat Jason, iar în seara următoare, Jess dispare.

Ştirea devine publică, aşa că află şi Rachel pe această cale că Jess – pe numele ei real Megan, a dispărut, şi se hotărăşte să se ducă la poliţie şi să mărturisească că Megan avea o aventură, gândindu-se că cel mai probabil amantul este autorul, şi că aventura fiind secretă, nimeni nu s-a gândit la el. Însă aproape nimeni nu ştie nici că şi Rachel a fost în apropiere în acea sâmbătă a dispariţiei lui Megan, dând târcoale casei fostului soţ beată, atât de beată de fapt încât nu îşi aminteşte nimic din seara respectivă, nu vede decât că s-a trezit acasă bătută şi plină de sânge.

Naraţiunea este povestită din perspectiva lui Rachel, a lui Megan, şi a Annei, actuala soţie a fostului soţ al lui Rachel. Revin la ideea că ceea ce deosebeşte romanul acesta de clasicul roman poliţist este tocmai creionarea în detaliu a personajelor, astfel că ai putea recunoaşte uşor de la un moment dat cine narează chiar şi fără a li se da numele.

Nu aş vrea să dezvălui mai mult din acţiune, pentru că nu ar mai avea acelaşi farmec lectura, tocmai pentru că este o lectură pe care o recomand. Însă finalul este excelent. Mindblower.

Apare şi filmul la finalul anului acesta – te las cu trailerul aici :

Spor la citit!