Calatorii · Uncategorized

Rusia (Siberia) – tara mea de suflet

In viata mea nu mi-a fost asa teama ca inainte sa plec in Rusia. Aveam o groaza de frici, toate cumulate. In primul rand, mi-era teama de cum o sa ma descurc pentru prima data, timp de o perioada de 2 luni, departe (atat de departe!) de casa, de familie, de cei dragi… Mai ales fiindca sunt genul de persoana mult mai atasata de cei apropiati decat, sa zicem, media. De fapt, asta a si fost ideea, cand m-am decis sa aplic pentru internshipuri in strainatate, prin intermediul platformei puse la dispozitie de cei din AIESEC: am vrut sa ma provoc singura, sa imi depasesc muuuult de tot zona de confort. Parca am inceput sa am si mai multe indoieli cand o prietena buna mi-a schimbat perspectiva: ,,Mai Ama, trei sferturi din cei care pleaca in strainatate in internshipuri ca al tau pleaca fiindca n-au nimic de pierdut in tara. Tu ai totul in tara, asa ca de ce pleci?” Si asa e, nu imi lipsea nimic in tara!

Insa gasirea internshipului potrivit,  si apoi toate formalitatile pentru plecare (mai ales adevarata epopee de a obtine visa pentru Rusia), deja ma facusera sa am indoieli daca fac ceea ce trebuie sau nu. Alesesem internshipul din Rusia, deoarece era unul relativ scurt (majoritatea erau de 5 luni cel putin), si pentru ca era vorba de Siberia. Eu oricum vroiam sa vizitez mult Rusia, dar mai ales in Siberia erau si mai slabe sanse sa ajung altfel. Asa ca mi-am luat inima in dinti si iata-ma la aeroport, efectiv INGROZITA.

De ce? Pe langa teama ca nu stiam cum o sa ma descurc singura, tocmai fusese si cazul cu tanara japoneza ucisa imediat dupa ce ajunsese in Romania tot cu un internship prin AIESEC, si cei de la AIESEC nu o asteptasera la aeroport, asa cum ar fi trebuit sa se intample. Ori cei din AIESEC Romania sunt oricum muuuult mai seriosi decat AIESEC Novosibirsk (Rusia), care deja imi facusera o groaza de probleme, si nu isi dadusera absolut deloc interesul. Asa ca deja ma vedeam si eu singura in aeroport in Siberia, la 5 dimineata, cand imi ajungea avionul, intr-o tara in care aproape nimeni nu vorbeste engleza. La asta se mai adauga si senzatia de disconfort pe care o am cand trebuie sa zbor singura, plus un pic de teama ca ma duc la capatul civilizatiei.

Prima impresie despre Siberia a fost mai mult decat dezolanta: un aeroport comunist, cu un mobilier vechi de cel putin 20 de ani, cu un personal care nu vorbea engleza. Ori sa nu vorbeasca engleza nici macar personalul de la aeroport deja mi s-a parut mai mult decat exagerat. Plus ca sunt foarte inceti, si ne verificau pe toti la sange la acte, de parca eram niste infractori care venisera sa le invadeze minunata tara. Asa ca stai Amalia la 5 dimineata, dupa aproape 24 de ore pe drum, intr-un frig groaznic, pana isi termina ei formalitatile! Si cu marea teama daca ma asteapta cineva sau nu. Spre marea mea usurare, ma asteptau. Insa cand am iesit din aeroport, al doilea soc, pe care nu cred ca o sa il uit prea curand: m-a izbit un frig, un vant, si o ceață, de nu se vedea mai mult de 5 metri in fata. Si era jumatatea lui septembrie, in conditiile in care eu, banuind ce ma asteapta in Siberia, deja ma imbracasem foarte gros!
Am ajuns, mai mult pe orbeste din cauza ceței, la autobuzul care ma ducea in Berdsk, orasul unde aveam sa locuiesc, la o ora de Novosibirsk (capitala Siberiei): era exact ca Zeniturile noastre, eu nici nu cred ca mai avem asa ceva in Romania. Si dupa ce ca era asa frig, n-a bagat deloc caldura. Pana am ajuns in Berdsk, simteam deja ca facusem țurțuri! Plus ca in drum spre Berdsk, vazand acelasi peisaj dezolant,aceleasi cocioabe de case (foto 1), si pe alocuri blocuri comuniste(foto 2), mi-am facut prima impresie despre Siberia, gandindu-ma incontinuu : ,,IN CE TE-AI BAGAT???”

 Foto 2
Insa de abia dupa ce am ajuns unde urma sa stau, m-am vazut instalata, si am dormit toata ziua, mi-am revenit si am inceput sa vad ca ma inselasem cu prima impresie: nu era atat de rau: :)) .
Rita, fata la care am stat, mi-a aratat orasul in prima seara, si am stat de vorba mult (nu imi venea sa cred ca avea o engleza perfecta!); pana la urma, am ajuns sa imi petrec aproape tot timpul liber cu ea si cu prietenii ei, asta cand nu ma intalneam cu elevii mei.
In prima zi de lucru, imi spune Olga, directoarea centrului privat de limba engleza, unde am predat, ca centrul se afla intr-o ,,business buiding”. Deja imi inchipuiam eu ceva ultra-modern, numai din sticla, foarte bine pus la punct. M-a convins numai drumul din fata cladirii cum va fi si cladirea (foto 3).

Cladirea era de fapt asa cum vazusem eu numai in filme cladirile comuniste: era foarte veche, era clar ca din nou, nu se mai investise nimic in ea de mai mult de 20 de ani, noroc ca isi modernizase Olga partea pe care o avea, cu centrul privat. Insa am inceput lectiile, si de atunci a inceput partea cu adevarat frumoasa a experientei mele in Rusia: oamenii de acolo.
Aveam studenti de la cei mici, de 6-7 ani, pana la cei de-o varsta cu mine si chiar un pic mai mari decat mine. Desi la inceput erau destul de timizi, cu timpul am reusit sa ma apropii chiar de toti, si asteptam fiecare lectie cu ei. Vorbeam mult despre filme, muzica, despre diferentele culturale dintre Romania si Rusia, si la aproape fiecare ora organizam un fel de prezentari in oglinda: eu le aratam cum sunt in Romania reality show-uri, sa spunem, si ei mi le aratau pe cele de la ei.
I-am invatat sa danseze Brasoveanca, ei m-au invatat sa dansez pe ,,Kalinka”…mi-au organizat ore special de degustari, unde veneau cu mancare traditional ruseasca..am ras mult, am povestit si mai mult, si pana la urma, am inceput sa ne vedem si in afara centrului, de cele mai multe ori la…sushi:)) Pentru ca soc!, cel putin cei din Siberia, mananca foarte mult…sushi! (foto 3) Si beau foarte mult ceai, nu vodca, cel putin cei pe care i-am cunoscut (si am iesit destul si cu adulti). Ah, si inca ceva: nu am baut vodca deloc in Rusia. Si nici nu imi pare rau. Eu nu beau alcool de fel pentru simpul fapt ca nu imi place deloc. Le-am incercat destul borsurile, clatitele, si restul mancarurilor. Oricum, nu m-a convins bucataria ruseasca. M-au convins in schimb dulciurile lor! Atat cele gatite, cat si cele din comert: intram in orce supermarket si vedeam rafturi peste rafturi numai de bomboane! (foto 4)

 Foto 3
 Foto 4
In timpul saptamanii predam, si seara ma vedeam cu Rita, eventual si cu prietenii ei, iar in weekend vizitam. Ce-i drept, chiar nu e mare lucru de vazut in zona, Novosibirskul este un oras gen Bucuresti, foarte industralizat si gri, dar Bucurestiul tot mai are cate o atractie totusi. Novosibirskul se mandreste cu celebra sa Opera (foto 5) si cu piata din fata Operei (foto 6, 7), cu imensele statui, una dedicata lui Lenin, alta reprezentand muncitori comunisti.
 Foto 5

 Foto 6

 Foto 7
Apropo de opera (foto 8), am fost la doua spectacole de balet, Bayaderka si Nutcracker, si am ramas profund impresionata: desi ambele au durat in jur de 3 ore, habar nu am cand a trecut timpul, datorita profesionalismului si daruirii tuturor de pe scena. Mai ales cand am fost apoi la un spectacol in Romania, prin comparatie, am inteles si mai mult de ce toata lumea vorbeste despre baletul rusesc.
 Foto 8
In Bersk, singurele lucruri de vizitat efectiv erau Biserica (foto 9, 10) si imprejurimile lacului  – Chaika (foto 11, 12) .
 Foto 9

 Foto 10
 Foto 11

 Foto 12
Un loc absolut superb de vizitat, la 6-7 ore de mers cu masina din Novosibirsk, sunt muntii Altai (foto 13-18 ), si am avut noroc sa prind si un weekend in care nu a fost asa frig.
 Foto 13

 Foto 14

 Foto 15

Foto 16

Foto 17

 Foto 18
Apropo de Siberia si frigul! Se pare ca atunci, la venire, chiar am fost ghinionista, deoarece frig ca atunci n-am mai intalnit cat am stat aici. Oricum ma pregatisem cu haine foarte groase, dar din doua luni, aproape o luna am avut norocul sa prind o vreme ca de toamna tarzie la noi. Apoi, temperaturile au scazut usor, dar constant, pana chiar la -8 grade, la finalul lui octombrie. Am ramas socata, oricum, sa vad prima ninsoare din an la inceputul lui octombrie, si am mai prins vreo doua ninsori usoare pana la sfarsitul lunii, cand am plecat. (foto 19)
 Foto 19
O adevarata epopee a fost si gasirea matrioscei perfecte, una traditionala adica, nu plina de sclipici, cum erau majoritatea; si am gasit-o intr-un final, era un model anume, care se numea chiar Simionovna: mi-era predestinata, ce sa mai! (foto 20, 21)
 Foto 20

Foto 21
N-as fi crezut sa imi para atat de rau, cand am plecat din Rusia. Mi-a fost foarte greu sa ma despart de atata lume pe care o indragisem, dar inca vorbesc constant cu ei. Ma tot intreaba cand mai vin pe la ei, si sunt aproape convinsa ca, daca nu m-as fi angajat in Bucuresti, vara asta mai plecam o data in locul care la prima vedere nu mi-a placut deloc. Dar oricum  intentionez sa revin cat de curand pot!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s